miercuri, 27 iulie 2016

Spinuleone

- Am cunoscut un om foarte interesant care...
- ...care ce, Spinule!?

Eram total relaxat cu privirea aţintită în foc când Spinul a grăit suav supra-scrisa propoziţie. Mie mi s-a părut însă a fi un tunet de afonie. Liniştea oricum s-a spulberat.

- Dacă îmi zici că un om, ca şi o piesă de teatru dealtfel, este interesant, pe mine din start mă pierde continuarea. La fel stă treaba şi cu genial. Alt cuvânt golit de miez azi.
- Am cunoscut un om plin de miez, na, e bine?
- Aşa mai stăm de vorbă ca doi mari contemporani, Apicolaşu' meu.
- Nu vrei să ştii cum îl cheamă?

Spinul făcea gluma care mie mi se pare cea mai proastă. Clar că nu vroiam, dar din rara şi preţioasa politeţe care totuşi mai are loc în prietenia noastră, a trebuit să joc rolul curiosului.
- Ba da, clar că vreau. Zi. Da' repede vezi că vreau mai tare să mă uit la foc.
- Io n-aş...
- Tu n-ai ce, Spipinuţu' meu? Nu înţelegi că mă grăbesc? Zi odată!
- Io n-aş...
- Omule vrei să mă enervezi, ba nu omule că tu Spine nu eşti om că n-ai inimă văd că nu vrei în ruptul capului ba nu cap că tu ai ac deci zi cum îl cheamă pe omul tău.
- Ionaşcu Ienupăr.

Ei bine l-am cunoscut şi eu pe Ionaşcu. Se prezentase la concursul meu de dirijori. Se pregătea încă pentru proba de rezistenţă 8 ore, aşa că se exersa cu ceva la primă citire: un Ceaikovski care nu văzuse lumina tiparului. Dirijorul orchestrei de dirijori, adică eu, nu i-a spus că este admis decât cu id-ul cosmic. Ionaşcu nu-l mai avea, aşa că am mers la lost&found să vedem. Eu eram tare curios cum îl cheamă, adică numele de familie. Presimţeam că o să mor de râs când o să îl aud, deja mă cam chinuiam să mă abţin.
La lost&found, Ionaşcu a aflat că şi-a pierdut identitatea cosmică, aşa că l-am primit la concurs pe încredere că îl cheamă Ienupăr.
Restul dirijorilor fiecare cu povestea lui, dar ideea e că am pus la cale un performance gestual mut, cu o orchestră de dirijori. Să fiu bine înţeles, nu actori-dirijori, ci oameni dirijori.
Conflictul dintre libretate şi control se răsfrânge gestual din corporalitatea dirijorului. Limbajul său corporal devine o poartă către autocontrolul fiecăruia şi al tuturor.

- La ce te tot uiţi în focu' ăla măi băiete?
- Dă-te-n colo' că iar m-ai speriat. Ce tot vrei Spinule?
- Ia uite la Ionaşcu ce bagă la dans acolo.
- Da, e un mare dirijor.
- Mai ceva ca ăla din Youth... 
- Hai dă-te-... ce alătureli urechelniţe îmi faci tu mie acia! Nu dirijor de ăla. Ăla e actor care cică e dirijor.
- Da' ce incisivitate pe tine fecioru' făr' de liniştea vieţii.
- Chiar aşa. Mai bine tac ca să fac.


  

joi, 31 martie 2016

Codicilul de aur

A trecut ceva timp de când Spinul nu mi-a mai dat târcoale, ţepi şi remarci nasoale.
Tocmai azi, s-a găsit el să-mi facă o vizită. Trebuie să recunosc că mă aşteptam ca mâine să-mi facă o farsă, el fiind un mare păcălici al vieţii şi fascinat de mutrele mele impasibile la glumele lui obosite de 1 aprilie.
Aşadar azi, în timp ce-mi făceam treburile casnice prin casă, apare Spinul.

- Ce părere ai băiete despre aplicarea şi evoluţia - sau mai degrabă involuţia! - legii anti-fumat în România?
- Oh, salutare Spinule, mi-era dor de tine! (aparte): oarecum dor...
- Ce?
- Aa, nimic nimic, spuneam că mi-era sete. Ce bem?
- Nişte ouzo ne-ar prinde bine, văd că mai ai puţin.

Mi-am turnat licoare în pahar, i-am pus şi Spinului o picătură pe ureche, apoi ne-am uitat lungissim unul la celălalt.
- Păi ce să mai şi zic eu despre fumatul ăsta, dragă Spinule! Cu ceva timp înainte am aflat despre noile amendamente ale legii. Aşa cum am prevăzut, iaca după 2 săptămâni au apărut. Senatorii vor să modifice legea.
- Păcat că orice bucurie ţine 3 zile, vorba aia.
- Dacă legea aşa cum a fost dată te-a bucurat, nu cred că vei avea un motiv să nu te mai bucuri. În continuare, nu se va fuma în cluburi.
- Zici?
- Teoretic, intenţia legii este de a redefini zona de fumat. De acum înainte vor exista spaţii special destinate fumatului. Spre deosebire de tentativa de lege de acum câţiva ani, când s-a vrut separarea nefumătorilor de grosul fumătorilor, situaţia de acum este inversă.
- Vai dar cât de coerent eşti! Ce-ai păţit, băiete? Parcă e primul tău gând pe care îl înţeleg. Şi tonul e mai liniştit...
- Hai lasă vrăjeala, că-mi uit ideea. Deci fumătorii vor putea merge să fumeze la club, într-o cameră separată. Eventual în altă incintă, separat de spaţiul propriu-zis al clubului. Acolo nu se vor servi clienţi, ceea ce va menţine efectivitatea intenţiei legii. În plus, cafenelele private au căpătat drept de existenţă. Acolo nefumătorii nu vor mai avea niciun drept coercitiv.
- Bine am înţeles, nu mă mai coerci la cap.
- Stai, că nu am terminat. Mi se pare că atitudinea unor nefumători este mai fanatică decât a hipster-vegetarienilor. Probabil că şi eu aş fi aşa dacă mă voi lăsa. În fine, reţine asta: de acum înainte, cu noile drepturi ale nefumătorilor şi fumătorii ca minoritate construită pentru a respecta directivele comunitare, niciun nefumător nu va mai avea de comentat cu privire la funcţionarea aşa-ziselor (a)fumătorii. Aşa cum eu nu intru în biserică, dacă nu resimt nevoia, niciun nefumător nu va fi obligat să intre în noile fumătorii. Subliniez, noile fumătorii. Nu în locurile deja funcţionale, ci în cele redefinite în acest scop. Acolo unde merg nefumătorii, adică în toate spaţiile publice de acum, fumătorii respectă legea. Mi se pare corect ca şi nefumătorii să-şi înţeleagă limitele. La fel cum nu mă obligă nimic să merg sau nu la bordel, aşa nici nefumătorul nu are ce discuta despre fumătoriile unde este absolut liber să nu intre.
- Bravă domnule castor! Ţine-o tot aşa şi fii preşedintele nostru!

Spinul m-a luat peste picior, dar măcar mi-am formulat mai clar off-ul.

joi, 31 decembrie 2015

N-ai ou de anu'n ou?

Mi-am dat seama de unul dintre motivele pentru care e mai bine să nu te apuci să scrii.
În cazul meu, e vorba despre o prioritate a curăţirii spirituale faţă de curăţenia exterioară (igiena domestică).
Adică până nu termin ce am de scris, nimic din lume nu trebuie să mă întrerupă.
Situaţia asta ideală, ei bine, practic poate lua foarte multe forme.
Când te afli în plin flux al ideilor, o ridicare de pe scaun continuată cu un drum până afară ca să dai apă la câini, înseamnă cel mai adesea o rupere a acestui flux de idei. Uneori ruperile fac loc sublimei inspiraţii, dar deobicei ruperile doar generează fragmente de idei, gânduri neconduse până la capătul lor.
 
Tocmai am observat acum câteva zile primele fire albe în barbă. Primele mele fire albe.
Şi am mai observat azi dimineaţă că mantra pe youtube întoarce search-key-uri legate de Goodbye to Gravity. Dacă aveţi deja o idee despre legătură, da, este vorba despre titlul albumului.
Deopotrivă experienţele mele legate de mantra şi tragedia care a remarcat destinul trupei, îmi apar acum într-o lumină nouă. Nu foarte clară, totuşi.
Sensurile şi practicile mantra sunt în general simple de cunoscut, fiind întâlnite în toate culturile planetei. Scopul lor pentru mine este de a face posibil accesul transcendental - prin muzică, în speţă.
Funcţia repetitivului de a potenţa sacralitatea se manifestă de exemplu în acel joc al copiilor, care ducea la limită repetarea unui cuvânt, până acesta devenea absolut golit de sensurile sale.
Dar să nu uităm de celelalte meniri ale glasului uman.
Cântul, dacă nu este basm, este mantra. În basm, povestea curge înspre acele sensuri sublime conţinute de întâmplările în sine, de epic. Umanitatea evoluează prin experienţa umană acumulată în basm. Relatarea acestei experienţe ia forme mitologice.
În cazul mantrei, limbajul presupune forme minimalistic prestabilite, o fonologie elementară şi scopuri evolutive sufleteşte. Povestea, precum cea din orice basm, aici devine treptat un punct static. Orice mantra ne dezvăluie o imagine sufletească. Ea ne conduce spre o imagine punctiformă a Sinelui: eul devine Sine. Un punct de pornire spre interior, prin care putem pătrunde - prin fixare activă deci, nu prin plimbare mentală - în largul infinit dinăuntru.

Ponderea între cele două feluri posibile de a cânta se schimbă la mine în favoarea mantrei.
Mitologiile mileniului III au putut lua forme ale basmului - în cinematografie, de exemplu Stăpânul Inelelor - dar dacă am în vedere muzica globală a anului 2015, cred că mai degrabă principiile mantra sunt cele care domină.



- Băiete nu înţeleg nimic din ce spui, ia-o mai domol. Care e ideea de bază, ce titlu să trec acia?
Spinul era în dreapta mea, se prefăcea că îşi lua notiţe într-un spincarneţel.
- Spinule, eu stăteam cu ochii în tavan, nu mă gândeam la ceva anume. Nici măcar nu meditam. Despre ce idee de bază vorbeşti?
- Hopa. Adică nu te-ai gândit acum 12 minute la deosebirile dintre principiile mantra şi epicitatea basmului?
- În niciun caz. Habar n-am despre ce vorbeşti. Nici nu pot repeta după tine ce-ai spus.
- Băi tu te joci cu mine de-a watti-ascunde-ne-ar? Păi nu ai stat tu ieri toată ziua să freci acelaşi refren până a ajuns să ţi se pară că eşti nemaipomenit de inspirat? Era un cover după nu-ştiu-cine-care, bă!
- Ieri am avut chef să cânt. Nu a contat atât de mult punctul de pornire cât drumul înăuntru. A fost un fel de party de iarnă cu laptopul. Şi am mai învăţat câte ceva la procesarea dinamicii atunci când cică masterizez.
- Lasă-te de dume. Venisem să îţi urez la mulţi ani şi am dat peste un mare master mantrolog.
- Martalog eşti tu că uiţi. Mai sunt trei luni până la anul nou.
- Oricum, felicitări pentru fengşuiu' din cuib.


 

miercuri, 25 noiembrie 2015

Ieşi în căutarea unui loc de muncă!

De aproape un an, dimineaţa merg la Transagape să-mi iau cafeluţa sintetică. Şi cam la amiază, ies peste drum să-mi iau chestii de la Profi. Am o stare minunată când parcurg rutinat binecunoscutul traseu, alegând cu ochii închişi ceva de mâncare dintr-o gamă nu prea variată de produse: legume-fructe, şprot afumat, pâine, măsline, bifidus cu mango şi pere, 5 cafeiuri 3în1, starpufuleţi cu caşcaval, viceroy. 
Cum treci de rotativa de la intrarea în Profi, din boxele implantate în tavan te paşte inevitabil următorul anunţ publicitar:

"Eşti în căutarea unui loc de muncă? Alătură-te echipei Profi! Depune CV-ul tău online sau la sediul Profi din Timişoara, calea Sever Bocu numărul 31."

Cred că am auzit asta de sute de ori. Un calcul simpluţ ne arată că în medie la o tură de 15 minute prin orice magazin Profi, ai ocazia să auzi de minim 5 ori anunţul ăsta, care chiar devine obsesiv, după cum ne-au confirmat şi angajaţii. A, bine că au scos anunţul cu "mama...mama!" O campanie bine intenţionată, dar cu un spot foarte dubios. Campania Salvează Destine, cu vocea aia de copil care murmură după mama, le-a ieşit tuturor pe urechi. 
Aşa am ajuns eu de la "ajută un copil să aibă o mamă" la varianta "Ajută o mamă să aibă un copil".

Acum o lună am avut un concert cu Lipicioşii în Timişoara. Fără să-mi dau seama prea bine, m-am trezit că umblu alandala pe străzi, în căutarea...nu a unui loc de muncă, ci a sediului general Profi România. Scopul vizitei mele la birourile Profi mi-a devenit imediat clar: să văd cine e responsabilul cu advertising-ul din ţară.
Am început să întreb timişorenii unde se află calea Sever Bocu. Nimeni nu ştia. Apoi am început să mă întreb cine pana mea e Sever Bocu. După luni şi luni de repetiţie obsesivă, am reuşit să găsesc un nene care ştia că vechea cale a Lipovei se numeşte acum calea Sever Bocu. Afară era o vreme splendidă, aveam de mers spre ieşirea din oraş, tremuram de emoţie la gândul că voi găsi un loc de muncă. Spre surpriza mea, calea asta minunată, Sever Bocu, începea cu cimitirul nr. 1. Aici mereu se găseşte loc de muncă, dar eu am noroc că deocamdată nu mă atrag meseriile funebre. 





- Eşti dus cu bibilica, băiete! Cum poţi să spui că, tocmai tu, cauţi un loc de muncă? Ştim bine cu cine avem de-a face, tu nu faci decât să îţi baţi joc de oamenii simpli, cei care nu au timp de ironii şi poveşti ca tine.

- Oooh, dragul meu Spin! Cât mă bucur că ai intrat şi tu pe fir! Uite, am câştigat peştişorul ăsta, care ghici, este un.... Profiţoi!



video


Alaltăieri noapte am încercat să mă uit încă o dată la Fight Club şi probabil mi s-a reactivat rebeliunea împotriva consumerismului. Mă mir: ce naiba mă bucur atât de tare că am câştigat Profiţoiul ăsta? 
Spinul făcea slalom printre taste, ferindu-se şi încercând să mă înţepe de fiecare dată când încercam să scriu tocmai aceste cuvinte. 

- Dă-te de aici, Spinule! Lasă-mă să termin tocmai ce am de scris.
- Nu e corect să te iei tocmai de munca altor oameni, tocmai tu, care o freci aiurea întocmai.
- De unde ştii tu ce fac tocmai eu? Ia hai, ieşi acas', hai, roiu'...
- Nu, nu te las să terffdddddddsh h fcdr4%dslbg ,,! ! blnkse sddwr6bf2aaa et88





miercuri, 16 septembrie 2015

Wein Sie auch?

Azi se împlineşte o lună de când mă distrez şi mă vindec în acelaşi timp. Clavicula ca şi subiect mi s-a cam epuizat de acum.
"Puteţi da drumul la mişcări" îmi spuse doctorul în timp ce mă pregăteam să mă urc pe covoraşul zburător. Adio ham pe umeri, ia să o-ntindem pe afăriţă niţeluş! Următoarea fază a vindecării presupune însă şi mai multă atenţie din partea mea. Abia ce m-am dat jos de pe covoraş, relax în pat, că hop Universul îmi şi trimite soli de pace. Un prieten vechi prinde bine la prilej festiv, adică exact aşa cum stă treaba la mine-n suflet acum.  Zic mersi că n-am duşmani, halal viaţă, să-mi trăiască libertatea! Şi iac-aşa feciorii mei noptatici, am sărbătorit eu trecerea celor 31 de zile turbulente cu 3 glaje-n vârf de vin, doi prieteni şi un câinoc! 






Prost! Ja, aber ich keine...ja, nein danke, ah zu viel...pac euforia eliberării de strânsoarea de pe umeri mă copleşeşte peste putinţa alcoolului de a mă ameţi. E bine aşa, asta o fi pasiunea viitorului meu, controlorismul alcoolic distractiv. Prietenii se bucură pentru mine, eu pentru bucuria lor. Sunt treaz şi totuşi beat de fericire.
A fost o noapte cu poveşti dulci, demidulci, demiseci şi seci. Ca şi trecutul meu, ca şi trecutul oricărui om.
Am ascultat cu luare-aminte în grădină primul cucurigu apoi am trecut la proba de somn simplu. 
Am adormit în urechi cu adierile suave ale unui trecut glorios.




sâmbătă, 12 septembrie 2015

Muşteriii propriilor angoase



Mi s-a încheiat subit sezonul festivalier. Ultimele nopţi, subit friguroase pe afară dar calde pe dinăuntru, mă împing spre reflecţie prea rapidă şi gesturi prea lente.
În afară de cei doi câini şi pisica Ţiţi bătrâna, parcă toate animalele din lume ar fi muştele astea amorţite de pala de friguroi, muşte care vor neapărat să se refugieze la mine în cameră. Am avut parte de un ghinion: am fost obligat să renunţ la igiena elementară pentru un timp. Hamul de pe umeri nu-mi permitea să-mi mişc mâinile astfel încât să mă pot spăla. Îndată ce uitam uşa camerei deschisă, hopa muştele în hora lor haotică, în jurul lămpii din tavan. În fiecare noapte, spre dimineaţă, se apucau de bzz bzz bzz, la întâmplare, pe mine. Ca pe un cal care paşte enervat pe deal. El măcar are o coadă stufoasă, cu care le poate goni.
Mai clar, muştele se aşezau pe mine ca pe rahat. În halul în care mă aflam, n-am avut nevoie de prea mult timp ca să mă simt copleşit de situaţie: muştele trăgeau la mine ca la rahat!
Destul de panicat, am făcut rost de un plici. Aoyun-ul acesta galben, rătăcit după un dulap.





Şi aşa am pornit în cruciada muscarinică. La primele victime, am resimţit ceva regrete. Fiinţele acestea trec pe lumea cealaltă din cauza mea - în numele unei idei: comfortul meu domestic? Voi plăti pentru faptele mele? Cui îi pasă de muşte? Apoi mi-au venit în mod previzibil scuzele: nu le pune nimeni să pătrundă la mine în cuib, nu le obligă nimic să se pună de zeci de ori pe mine, în miezul şi căldura verii. Cu siguranţă au grămezile lor de gunoaie şi rahaţi, în lumea asta largă. De ce se adună deodată toate aici la mine?





Deobicei, într-o stare mentală curentă, le invitam afară pe fereastră, eventual cu câteva ameninţări verbale. De fapt relaţia mea cu dipterele nu a fost nicicând prea raţională. Adeseori s-a lăsat cu Ieşi afară, în mă-ta de muscă de căcat ce eşti, că altfel te omor!

Am ucis aşadar câteva muşte. Cu greu, pentru că mâinile nu-mi puteau executa cu precizie comenzile cerebrale. Loviturile mele erau prea lente. A trebuit să schimb tactica. Aşa am ajuns să-mi petrec timpul cu vânătoarea de muşte. Până de curând, când Universul mi-a facilitat posibilitatea să mă spăl. A fost o idee bună a lui, dar am continuat războiul cu insectele cele mai enervante din lume.
Azi-noapte, conform site-ului toateanimalele.ro am aflat câteva chestii destul de interesante despre acest animal:


Muştelele sunt insecte ale ordinului Diptera (termen provenit din greacă: di = 2 şi pteron = aripă), care posedă doar o pereke dă aripe pă toraxu' median, respectiv o pereke de elitre. Musca din casă este unul dintre cele mai răspândite şi trăznite animale. Ordinul Diptera este un ordin destul de larg, cuprinzând un număr estimat de peste 240.000 de specii de diferite varietăţi de insecte, deşi doar aproximativ jumătate dintre acestea au fost studiate şi descrise (circa 120.000 de specii). Dificultăţile practice întâlnite în studiul acestui Ordin provin în principal din zborul lor imprevizibil şi absolut enervant. Ordinul Diptera este unul dintre ordinele cele mai importante de insecte. Dintre acestea fac parte: muştele răpitoare, muştele domestice, muştele nocturne, muştele de gunoi, muştele albe, muştele vecinilor, musca de căciulă şi ţânţarii de pretutindeni. Toate aceste insecte sunt extrem de importante datorită rolului lor în transmiterea unor maladii, aşa cum sunt malaria şi febra galben cu verde. 

(aici am remarcat şi am reflectat intens la "importanţa lor în transmiterea maladiilor". 
Cam dubaşă exprimarea celor de pe toateanimalele.ro, dar să trecem mai departe) 

Musca este un agent supărător tipic precum şi un dăunător igienic. Muştele deranjează oamenii, aşezându-se şi deplasându-se pe diverse părţi ale corpului lor, zburând haotic prin cameră şi zumzăind. 

(ahaaa! Deci da. Să zică cineva că nu e aşa! Foarte bun site-ul ăsta, cu toate animalele punct ro. Cândva tre' să mai caut să văd şi despre pescăruş ce zic ăştia)


Prin depunerea oă-lor şi din cauza etapei de hrănire a împuţitelor lor de larve, ele pot contamina orice mâncare. Deoarece sunt purtătoare de boli, ele devin un pericol pentru igienă. Există dovezi palpabile că atât muştele de casă cât şi cele din comerţ pot transmite bacteria Helicobacter Pylori, cea care te face să vomiţi din senin şi astfel poate cauza ulcer la omul de rând. Se presupune din oficiu că muştele din oficiu sunt purtătoare din oficiu şi de alte boli pe lângă aceasta din oficiu, deşi rolul ei ca transmiţător de boli este probabil adesea supraestimat tocmai de către cei mai răi de muscă.
Pentru prevenirea muştelor ingrate şi neînţelegătoare, gunoiul biodegradabil trebuie aruncat cât mai repede şi mai departe, în mod regulat. Liftierele pisicilor tre' să fie mereu curăţate. Sau pe cât posibil, măcar sâmbăta înainte de teleenciclopedie. Alimentele care se pot strica, să nu fie lăsate afară, singure şi neacoperite. Cele din zilele noastre, care nu se mai pot strica, pot fi lăsate singure afară să se joace cuminţi cu muştele. O echipă de cercetători britanici a demonstrat că recent, în astfel de situaţii, muştele se plictisesc mai repede de laptele Zulu, brioşele cu lapte şi şprotul afumat. Potenţialele locuri de clocire a muştelor, precum grămezile de bani, bălegar şi compost de pere, trebuie să fie aşezate departe de casă. Dacă locuiţi la bloc, asta e. Recomandarea medicilor muscologi este să se împiedice pătrunderea muştelor în casă, prin instalarea plaselor de muşte la ferestre şi la uşile de la balcon.
Dacă nu aveţi balcon, luaţi în calcul o eventuală mutare la casă, preferabil cu uşiţe şi balconaşe.
Musca trăieşte aproximativ în medie deobicei cam o lună, zburând de colo-colo fără să bage nimic la cap. Se bănuieşte că inteligenţa sa remarcabilă provine din faptul că asemenea omului şi ursului, ea este omnivoră.
Trompa ei poate fi văzută relativ uşor, spre deosebire de glugă. 
Culoarea muştelor variază de la negru, alb, roşu, până la acel verde-gălbui care ne aminteşte tuturor de neplăcerile defecării la privată.







Gestul tipic al muştei este frecarea palmelor, fie anterioare sau posterioare, cu o satisfacţie inegalabilă în regnul animal. Numai planta carnivoră la vederea victimei sale, care culmea este tocmai musca, o egalează. Bâzâitul extatic şi frecarea palmelor, la muscă este semn că ea anticipează o aterizare pe un nou rahat. Bucuriile muştei se pot citi în fiecare pixel din ochii ei mari, care fac dovada unui suflet bun.

Frecvenţa bâzâitului ei din aripi are o forţă vindecătoare foarte utilă pentru om. Pe urmă, cine reuşeşte să ignore prezenţa pe piele a unei haite de muşte, devine mai pregătit în faţa vicisitudinilor dermatologice ale vieţii. La nivel gastric, s-a raportat cazul unui biciclist care timp de 3 ani, pe un traseu mediu de 10 km a înghiţit cu zâmbetul pe buze, câte 13 muscoi de vacă în medie. Fără să mai resimtă nevoia servirii prânzului, acesta a donat de fiecare dată pireul cuvenit după efort tuturor muştelor care îl aşteptau la linia de sosire şi i-au promis solemn că stră-stră-(X100)-nepoatele lor o să-i zumzăie o tarantelă pe mormânt.






Eu chiar plănuiesc să mă asociez cu cine trebuie şi să deschidem o pensiune de muşte, ca o afacere rentabilă oricând, nu numai pe viitor. În această intreprindere individual-colectivă, oricine poate veni la noi cu musca de pe propria căciulă sau de pe propriul rahat, lăsând-o într-un mediu angoasant, extrem de prielnic oricărei diptere respectabile. Garantăm o servire completă şi impecabilă, vă asigurăm că propria noastră piele va fi un deliciu pentru musca dumneavoastră! Singura condiţie este ca perioada găzduirii muştei sau muştelor dumneavoastră să nu depăşească 3 săptămâni, caz în care poate surveni din clipă în clipă decesul. Acest fapt firesc poate fi evitat, la completarea unei cereri de către clientele noastre muşte, prin aplicarea unei lovituri de plici. S-a constatat o creştere alarmantă mai ales în rândul muştelor de vârsta a treia, a cererilor de eutanasiere voluntară cu pliciul Aoyun. Dar e preferabil să veniţi la timp să vă luaţi musca înapoi. Deasemenea, ne rezervăm dreptul de a vă returna în cazul unui eventual deces numai o cotă-parte din cei aproximativ 4000 de puieţi, generaţi între timp de clienta noastră, musca dumneavoastră. 


Musca-beţivă aka drosofila are un statut ontologic aparte. Ea apare din pere, prune, vin, bere şi alte alune, ca rezultat al miracolului Naturii. Scopul ei este de a semnala gradul de pierdere a sănătăţii poamei respective. Deoarece nu mai provin din surse 100% organice, fructele din supermarketuri nu pot produce muşte-beţive, care sunt o specie pe o cale din ce în ce mai pe dispariţie.


Un alt aspect relevant în acest raport ar fi misterioasa existenţă a Omului-Muscă. Se spune că odată acesta, când a întâlnit-o pe Femeia-Muscă, a avut nefericita idee de a-i face o farsă. El s-a prefăcut că o vânează. Dar nu oricum, ci cât mai lent cu putinţă. Percepţia realităţii muştelor şi a oamenilor-muşte fiind deja foarte lentă, Femeia-Muscă a asistat neputincioasă şi cu ochii bulbucaţi de frică la cea mai torturantă imagine: pliciul ce se apropia ameninţător, încet dar sigur, de glezna ei.








- Asta cu percepţia şi glezna este o poveste total irelevantă, de fapt.
Spinul apăruse de undeva din spatele meu. Cocoţat pe hamul de pe umărul meu, a continuat cu heităreala.
- Schimbarea ta văd că a luat o direcţie imprevizibilă, dar mi se pare cea mai bună posibilă. Ştim amândoi unde, când şi cum te-ai spălat în ultima vreme. Apreciez că ai reuşit să-ţi speli şi freza aia de Brian May, sigur gândurile îţi putreziseră de tot.
- Am avut ceva dreduri de descâlcit, da! Mi-am găsit fân şi un fel de praf roz în păr. Şi ai dreptate Spinule, schimbarea mea înseamnă vindecarea multor chestii din trecut. Parcă m-am mutat într-un fel de casă nouă a sufletului.
- Vai de mine, ce frumos vorbeşti tu acolo! Dar să te vedem peste o vreme, când îşi vor reveni dracii din tine, cât adevăr va mai rămâne din ce spui acum.










joi, 6 august 2015

Viaţa-i turcoază, Garfield mixează şi Airfield dansează!



Am trecut cu bine de Airfield.
Eu fiind Spiriduşul-Turcoaz, de joi până duminică m-am anturat pe câmp cu sute de oameni, în diverse grade de implicare. De la zâmbetul sublim şi reciproc până la dialogurile cele mai serioase - despre bătrâneţe şi rostul vieţii. Niciodată nu ştii cum te ia un om. Ce idei îşi face despre felul cum apari şi îi schimbi perspectiva. Am avut parte şi de deliruri de genul:
- Bă, tu eşti spiriduş?
- Ăă, nu ştiu.
- Ia fă o minune, că dacă nu, te bat.

Omul vorbea cât se poate de pe bune. De la adrenalină probabil, instant m-am gândit că o mare minune ar fi pentru ciobanul respectiv să-i dau somn dintr-una, nu? Dar scopurile mele vor fi cu siguranţă paşnice oriunde oi fi. La festivalul acesta, am avut spre testare câteva costume, dintre care cel mai şui şi spontan a fost fără îndoială acesta.





La scena techno, situaţiile şi dialogurile mele au avut izul cel mai bizar, foarte atractiv pentru un spiriduş năstruşnic. Eu nefiind un fan al muzicii techno, am avut parte de o iniţiere pe cinste. Dar sufletul meu va rămâne de tek, bro! La hangarul techno, pentru mine totul a culminat duminică dimineaţa cu peformance-ul live Dual Shaman şi revelaţiile ulterioare la umbra ciluitoare. În mod surprinzător, ce m-a dat pe efectiv pe spate a fost techno-ul, nici măcar nu a fost show-ul legendarilor The Skatalites. Totuşi, mi s-a îndeplinit un mare vis al tinereţii mele, joi seara la mainstage, când am auzit live melodiile astea două! 







Dar la începutul Airfield nu aveam idee ce mă mai aşteaptă. Little Dragon duminică seara m-au lăsat mască, de-a dreptul catatonic. Sâmbătă am mai dat eu câteva gene atente şi dansante la Noze şi KRS-One ca să-mi mai revin din vârtejul poveştilor cu oamenii, dar mişcările asiaticei au depăşit orice psihedelism posibil actualmente.





O altă năzbâtie, am urcat pe rampa cicliştilor cu BIS Bateria, cea mai pestriţă echipă ritmică. Cu gând să dăm o batucadă în vânt acolo sus.





Dar decât să speriem câinele de acolo mai bine ne-am bucurat de briză şi am coborât la nişte băieţi care au mereu rima cu ei.




Ce-ar mai fi de spus? Am alergat după festivalieri cu pernele, dar la final tot am încasat o pernă în moalele capului de la Damaris, tocmai când să-mi aprind o ţigară.





Apoi, sau poate înainte, o fată mi-a făcut o poză din senin, fără nicio poveste auxiliară.




A bătut vântul de zor, nu doar la mine în creieri. Nu degeaba am visat-halucinat că zbor cu cortul. A şi plouat, a fost soare. A fost muzică extraordinară, oamenii asemenea. Am tras la tobe un solo lejer de vreo 43 de măsuri. 




Ah, cum era să uit? Am dat şi 4 goluri pe terenul de joacă!




Dar cel mai mult mi-a plăcut că pe lângă Charley Love, câinocul răsfăţat care de atâta fericire şi-a pierdut medalionul, l-am mulţumit şi pe motanul meu adus din ireal. A, nu v-am spus că la Airfield l-am strecurat şi pe Garfield, cu un mini-soundsystem absolut terifiant. Abia luni, la spartul târgului când toţi îşi adunau corturile, am reuşit să îl conving să scoată din cort boxele lui Bose, cu care mă delectase în rarissimele mele clipe de somn. Bob Dylan!


video