luni, 24 octombrie 2011

Neamurile Spinului

Am avut parte zilele acestea de o tevatură continuă. Spinul şi-a invitat rudele să-i facă o vizită, el fiind în vizită la mine la sanatoriu.
Când au apărut, cu greu m-am abţinut să nu izbucnesc în râs.
Scorpinul, tatăl Spinului, era în toane rele pentru că nu i-a priit drumul şi a dat afară vreo treişpe ţepi plus o jumate de insectă.
Scorpinul arată ca un fel de tufă sferică plină de ace lungi negre lucioase. Când i-am fost prezentat ca amic al Spinului, m-a şi înţepat cu vorba:
- Da' cu ce specimene de oameni umblă băiatu' meu!?
- Mă scuzaţi, eu cred că Spinul ştie prea bine...

După un timp am zărit în interiorul Scorpinului un fel de miez, o încâlceală galben verzuie de scaieţi mărunţi. Mama Spinului era acolo! Skaia o cheamă. A sărit cu gura la mine că de ce nu le-am pus ceva pe masă, ca o gazdă ce sunt. I-am zis că şi eu sunt musafir, şi totuşi m-am apucat sa pun de ceai.
Din una alta am dedus că familia Spinului mă va face cu capul weekendul ăsta. Adu-mi ascuţitoarea de mustaţă, lasă-mă la baie că îmi cad toţi perişorii, ia zi unde vedem ceva palpitant prin oraş, cafeaua e plină de picături, de ce nu plouă că ne uscăm de tot, şi aşa mai departe....
Dar sora Spinului a fost cea mai ciudată apariţie: o tulpină lunguiaţă de trandafir, împodobită cu 3 rânduri de spini. Scotea nişte dume formidabile, mi-a plăcut de ea din prima. Spinul m-a pârât imediat, cum că sunt singur şi sălbăticit şi e de înţeles zâmbetul meu tâmp. Când sora Spinului, Belle, i-a zis lui Scorpin că i se pare că sunt un mare simpatic, m-am bucurat mult.

După ziua de acomodare, au ieşit la iveală mici scandaluri în familia Spinului. El fusese cu ideea să îşi trambaleze rubedeniile pe coclaurii nemărginirii, şi acum nu mai avea chef de ei. Spinul vroia să merg cu el şi cu Belle la o softbeţie prin oraş, dar ai lui părinţi nu ne slăbeau cu pretenţiile. Nici gând să adoarmă.
Mi-a venit ideea să îi împlânt pe grinda de deasupra uşii şi să o tulim pe afară, dar în final m-am trezit cu toţii pe masă la pub. Eu beam ouzo, iar ei comentau. Nu le păsa absolut deloc ce viaţă am, doar despre ei vorbeau. Aşa că în vreo oră eram rangă la pachet. Spinul a ajuns până acolo încât îşi nega apartenenţa la familie, se bătea cu ţepii în piept zicând că el este un spin-din-flori. Apoi s-a luat la harţă cu singura plantă decorativă din pub. Implicit şi eu cu chelneriţa. Trebuia să-i explic chestii încredibile, şi nu aveam deloc dispoziţia necesară...mai ales că Belle devenea cea mai frumoasă tulpină pe care o văzusem, şi nu ştiam cum să fac să rămân numai cu ea.
Într-un final am mers la somn, şi potriveala vieţii a făcut ca să adorm cu Belle pe piept.
Sunt aşa de apatic în perioada asta încât nu mai continui povestea.

marți, 18 octombrie 2011

Dub dub dub

Aseară l-am înnebunit pe Spin cu delayurile.
Nu-i place muzica dub deloc, dar l-am ţinut strâns în palma dreaptă până a priceput cum vine ascultată muzichia de felul dub-ului.
Pare lentă, dar nu e.

duminică, 9 octombrie 2011

Galaxia Marconi

Azi conştiinţa publică mondială a devenit foarte sensibilă la exteriorul planetei noastre. Trecem printre firimiturile unei galaxii, aseară au fost nori şi nu am putut vedea draconidele. Noroc cu massmedia de peste nori.
Ce se uită, este că nimic nu e nou, chiar să facem cu toţii duş de meteoriţi.
Am un sentiment meteoric referitor la asta.
Prrrrr.

miercuri, 5 octombrie 2011

Nuvelă spinoasă

După o lipsă recreativă, azi mi-a trimis Spinul un linkos cu un fel de dicteu automat pe care l-a scris acum un an, înainte de-a ne cunoaşte noi doi. Lectura textului m-a lăsat cel puţin mască, pentru că nu am înţeles mai nimic. Deşi se pare că se referă flagrant la unele întâmplări trăite de mine vara trecută, altele sunt delir curat.
Acum îl bănuiesc pe Spin de spionaj. Poate că ştie mai multe despre viaţa mea decât îmi lasă mie impresia; chiar dacă nu am nimic de ascuns, lipsa intimităţii faţă de el începe să mă enerveze...     

luni, 3 octombrie 2011

Reanimare urbană

A început anul universitar la Cluj. Mă plimb absent prin furnicarul studenţesc, ca şi călugărul ăla din Baraka, fix pe mijlocul străzii. Nu-mi găsesc locul în oraş, pentru că în jurul meu totul merge ca pe bandă. Am fost întrebat de câteva ori unde e Universitatea. Am răspuns cinic cu un nu ştiu, pentru că merită. Studenţii de azi emană o siguranţă de sine  şi o grabă bizară, ca şi cum ar fi într-un circuit turistic, dar şi la job. Miopia maturizării premature, îndemânarea facilă a trăirii vieţii, descurcăreţia lor mă face să mă simt şi mai mult scos din schemă. Ca un telefon mobil perfect funcţional dar setat pe limba chineză. Nu am cum să le spun că nu vorbim aceaşi limbă, pentru că eu nu mai sunt student şi credeam până odinioară că voi fi student veşnic şi sunt nervos pe ei.
Pe bancă la soare în piaţa Matei am privit două ore fluxul uman. În ansamblu, e foarte relaxant.
Am încercat să cumpăr o gogoaşă dar am renunţat la jumătatea cozii.
Nu pot ascunde faptul că nu prea am nimic interesant de spus.