25 de ore în teatru

După ce a mers cu recenzia mea la Simpozionul Păduranilor, Spinul a primit un ropot de aplauze asortat cu roşii-terci, foşnet de muguri şi câteva controverse uscate.
Dar spre ghinionul meu, Păduranii au apreciat lucrarea (lucrătura, mai degrabă), şi vor ca eu să aprofundez tema teatrului. Chiar dacă nu vreau să mai am de-a face cu scena (adică actoria, şi culisele ei mai ales), pentru un timp.
Fiind deja uimit să descopăr tăişurile dramatice ale Spinului, nu-mi pot imagina cum, în ansamblul ei, o pădure ar putea fi interesată de teatru.
Dar, iată-mă trimis de Pădurani la un festival. Tocmai azi fiind pe val un Maraton Teatral, o să fac schimb de impresii, pe mure. Voi vedea teatru timp de 24 de ore nonstop, pentru asta am întocmit rapid o hartă.

Ultimul Frig

Pe lângă planşa pe care mi-am propus eu singur pun skillu' în funcţiune că o s-o fac neapărat mâine, Spinuelu' mi-a comandat o recenzie pentru simpozionul Păduranilor de ziua mondială a teatrului, care începe într-o oră şi-un sfert.
- Spine, cum adică recenzie? Recenzie la ce anume?
- Băiete, ai toată libertatea să vezi tu la ce.
- Lasă aforismele te rog, zi.
- Păi nu e obligatoriu, uite e deja 22.49, şi vorbim degeaba ca apa-n piuă. Lasă.

M-am simţit deodată cam aiurea, şi i-am zis că bine, mă apuc. A plecat spunând neîncrezător că va veni după recenzie chiar înainte de miezul nopţii.
Mi-a venit ideea să pun asta în fundal, cu căştilea astea zenaizăr.

Felul cum începe povestea pe scenă şi-a menţinut caracterul inexplicabil magic din punct de vedere dramatic. Convenţia din şi înspre spectatori este de tipul combustie marţiană parţial justificată de teoria nevoii umane de conflict.
Actorul arde pe scenă.

O, Zeu al scenei 
aprinde flacăra

O, e 23.04 şi încă nu prea am idee despre cum aş dicta semiautomat o recenzie fără obiect.
De parcă miezul nopţii şi stelele dincolo de frig nu ar fi un pretext suficient.

Spuneam că actorul este în luptă cu propriul Eu, care îi re-prezintă pe cei care privesc.
(am greşit dar nu mai şterg: oamenii sunt ACOLO, prezenţi, nu "doar" privind)
Astfel cei prezenţi la re-prezentaţie vor lupta alături de personae.
Anul 2013 debutând cu frig, Păduranii sunt astfel aici sfătuiţi de Nemărdgineanu' să facă aşa fel încât la piesele jucate afară să nu cumva să răcească, tulpinile mai sensibile fiind astfel direct vizate.

A fi în act. 
De aici derivând actor dar nu din aceeaşi declinare ca mot cu motor.
Actorul este un action-man (tautolodgie ce ne va fi utilă ulterior) care se lasă stăpânit de activitatea daimon-ului. 
Viaţa, trăită prin prisma unei întâietăţi care în cel mai bun caz devine firească (cel mai adesea actorul pare, în loc să fie), a ajuns să fie posibil să fie trăită separat de universurile consacrate ale scenei. Act-orii de azi au depăşit sfera teatrului: se spune actor politic, educaţional, economici, etc. 
Actorul care se află în (sau măcar tinde spre) zona adevărului, poate arăta că trăieşte în preajma unor moduri esenţiale de a trăi, universal-semnificative pentru ceilalţi.  

Când eram mai aproape de senzaţia că am înhăţat în plin subiectul recenziei, a revenit Spinneru' frecându-şi una de alta ţepuşele, că e 23.46 şi Olanda ne-a dat-o, şi se grăbeşte, şi că îmi dă feedback dacă le place la ăia de la Simpozionu' Păduranilor.

  

  

Etica est

Spinul a venit după mine la cafenea, insistând să privesc poza asta.

A vorbit cam 10 minute:

- Fii atent la evantaiele dansatoarelor astea, de la 1 la 4. De departe se vede că prima fată ştie tipicul după care trebuie ţinut evantaiul. Atitudine şi ţinută latino standard. Rochia cade bine pe ea, cotul ridicat, privire incisivă. Sar peste 2 deocamdată. 

3 îmi aduce aminte de idealurile artistice ale comunismului. Doar că lipsesc munţii, eprubetele şi spicele de grâu din fundal. 

4 are o postură oarecum grecească, genul de "femeia cu carafa".

Şi acum să încep să degust deliciul acestei poze.

Dansatoarea 2 mi-a produs o cascadă de reacţii, de la râs de neoprit până la puţină jenă. Nu e vorba de a judeca, ci doar de a aprecia. Nivelurile estetice uneori pot părea crude, şi de aceea trebuiesc luate precauţii.

Ce stârneşte râsul în felul cum ţine evantaiul tipa 2? Luat în sine, acest fapt nu poate face asta singur. Coborând privirea puţin, se observă mâna stângă ţinută mai jos decât o ţine dansatoarea 1, dar mai sus decât 3. Asta nu e avantajos, pentru că nu arată nicicum. Măcar 3 e destul de departe de ideea fermă a spiritului tango, e totuşi safe, chiar de-i în alt film. Râsul nu de aici vine. 

Dacă privim pe 2 în jos în continuare, ajungem la ciorapii roşii, completând evantaiele în economia cromatică de ansamblu, dar scoţând în evidenţă disonanţa. Subiectiv, mereu am murit de râs când am întâlnit femei care se încăpăţânează să meargă mai prost ca mine pe tocuri. 

Poziţia fetei 2 devine rizibilă abia în comparaţie cu celelalte. Bun, îşi dă silinţa, vrea ea la dansuri, dar cu siguranţă nu va ajunge un talent în dansuri. Cel puţin nu în cele obişnuite.

Şi aici e şpilul. Din punct de vedere expresiv, dansatoarea 2 mi se pare cea mai ofertantă. Pe scenă, mereu am preferat să lucrez cu corpuri întrucâtva deviante de la normă. Asta înseamnă că persoana respectivă are de luptat cu jena de a nu arăta bine într-o lume care ţi se cere să arăţi bine. Asta vroiam să-ţi spun.

     

  

Gaia Metria

Exact când stăteam eu mai cuminte şi mai liniştit, scobindu-mă-n buric după idei noi de an nou şi aşa mai departe, a dat buzna buluc Spinul cu un teanc de hărţi după el. Mi-a spus că deja sunt măricel, şi ar trebui să înceapă să mă înveţe limbajul geometriei vii.
Eu eram încă cu gândul departe, la Netul Trandafirilor, dar bănuind că a uitat de restul rezumatului ce trebuia să i-l fac, i-am zâmbit amabil Spinului, prosteşte de-a dreptul.
- Am aflat că ai mers de curând cu trenul, băiete. Mare minunăţie e calea ferată!

 
Într-adevăr, am mers cu trenul până la Bucureşti săptămâna trecută. Ei şi, ce mare scofală o mai fi şi asta?
Dar Spinul deja a ales primul desen din teanc, vorbind mult şi luând postura unui  băţ de ăla de arătam cu el la hartă, la ora de geografie.

- Iată prima situaţie: direcţia trenului fiind dinspre punctul D spre M, unde te aflai, rezultă că ai mers cu spatele. E adevărat?
- Da, Spinule, şi?
- Arcele de cerc EF şi EM în ce raport se află?
- Nu ştiu, depinde de unghiul EAF.
- Foarte bine, văd că nu te-ai ramolit de tot. Uite.

Şi Spinul a scos ce-a de-a doua planşă.

- Ceea ce a fost atunci subîntins de unghiul EAF este extrem de semnificativ pentru tine, băiete.
- Păi nu-mi amintesc exact.
- Este tot ceea ce ai lăsat în urma ta, mergând cu spatele în trenul vieţii. Aici sunt prea multe nuanţe...
- Bun. O să mă mai gândesc la asta. E important că am ajuns la destinaţie, chiar şi cu spatele, cum zici tu.
- Punctul S l-am numit după sursa privirii, pentru că sigur te-a furat peisajul. Te-ai uitat mult pe geam, recunoaşte!
- Da, normal că m-am uitat pe geam, ce să fac în tren tot drumul?
- Dar privind, nu ai vrut în ruptul capului să vezi că din M prin S ajungi exact în B, care e punctul tău slab şi negru, punctul de fugă de adevărul A!
- Mmmm, nu ştiu....
- Ba da, ştii, uite!

M-am holbat, mega-holbat, şi iar holbat. Nu înţelegeam nimic! Dar Spinul nu mai putea fi oprit:
- Pentru ca să înţelegi geometria vie, e necesar să poţi ajunge oricând cu gândul din oricare M dat (fiinţa ta adică, trăindul tău) în oricare A posibil; non-A este locul nominal al tuturor aspectelor tale posibile, dar punctul A eşti tu. Se observă uşor că pe cercul sinelui tău, poţi fi deopotrivă M, S, C, F, E, etc. Dar e important să ajungi să fii A. Ai înţeles acum?
- Cred că.
- Sper. Uite, îţi las pentru studiu aprofundat ultima mea cartografie transpusă anume pentru domeniul tău sufletesc. Grijă mare, ce-a rămas între E şi F poate apărea, aparent fără nicio logică, tocmai la capătul Scării.

Tocmai a ieşit din cameră Spinul, lăsându-mă buimac cu gaiametriiile lui. Desenele unui ţicnit, e clar.
Îmi fac o cafea, şi mă duc până la Zmeoi, poate scap de crampa asta din cap.

Netul Trandafirilor II

La începutul acestei săptămâni Spinul mi-a făcut un plan, fără să îmi lase drept la replică. Inspiraţia mea fiind în vacanţă, nu m-a deranjat prea tare o schimbare de peisaj. Misiunea mea a fost să vin la Bucureşti ca reprezentant neoficial al Netului Trandafirilor, care era interesat atât de Unitatea Lumii ca idee cât şi cum se reflectă această unitate în zilele noastre.
Am avut parte de experienţe intense, condensate. Deşi nu pot face legătura dintre universul Spinului şi problemele omenirii, mi-am consemnat în agendă câteva direcţii noi de cercetare socială. Ieşirea mea în realitatea imediată a însemnat vizionarea câtorva filme documentare, o plimbare la Casa Poporului, o şezătoare cu gaşca unui prieten bun la vioara din piaţa Universităţii, şi desigur, un concert. Mai am de umblat puţin, şi parcă amintirile din Bucureşti nu mă prea lasă să plec...
Nu am idee ce să mai pun în rezumatul ăsta, sigur Spinul va comenta că nu surprinde esenţialul.
Am în rucsac 2 kile de vin de casă cadou de la Spin, în aşteptarea acelora destinaţi să le bea.
Ce e şi mai palpitant, deseară nos papamus live pufuleticus.
  

O poveste cu dâlc

"...as long as I keep 
not allowing myself 
a viceroy,
thy must indulge me 
some sweet..."
(Anonim)

"Dar alţii îşi băteau joc
şi ziceau: sunt plini de must!" 
(Fapte, 2:13)

Azi fiind duminică şi liber la mofturi, am decis că pot să îmi revărs aici surplusul de agitaţie mentală, prin intermediul unor excursii de t(r)ip etimologic.
Să începem povestea cu cuvântul de ordine al zilei: răsfăţ.

Charlotte Gainsbourg - 1985

Franţuzescul l'effrontée s-ar traduce prin neruşinata (măgăriţa), dar analogul italian la sfacciata păstrează sensul în zona feţei: răs-făţ. Aici, pe lângă că prefixul răs pune câteva probleme, familia lexicală a cuvântului faţă este de fapt capcana.
În limbă, sensurile şi funcţionalitatea prefixului răs- fiind foarte variate, aleg doar câteva.
răscopt - mai mult decât etiopian (acest tip de răs- apare în expresii de genul "m-am X, şi m-am răsX..."
răsalaltăieri - după-după-ieri
A răstălmăci - a abandona (ceva, pe cineva), undeva după Tălmaciu
A răsări - A sări cu viteza melcului, deci mai repede decât ţestoasa.

A răsuci - a suci invers. Reţinem aici un paradox, valabil pentru alte câteva verbe: a suci e totuna cu a răsuci!
A răsturna - a devia de la sensul turnării; a lua o nouă turnură  
A răspunde - cineva pune (o întrebare), iar alticineva răs-pune, adică întoarce punerea.
Te-ai răzgândit? - te-ai gândit la ceva, după care desfaci înapoi gândul (undo mental)

În ultimele patru cuvinte alese, răs- presupune o replică dată unei situaţii, o schimbare a direcţiei înspre înapoi. Un feed-back, vorba ceea.

Mai departe, să vedem ce-i cu -făţ-ul din răsfăţ.

A înfăţişa - A prezenta (ceva, sau pe cineva) în faţa cuiva
A-şi sparge făţăul - a viziona de prea multe ori Fight-Club
A desfăta - A produce plăcere. Mmm. Cică etimologia cuvântului ăsta e atât de complexă, că a rămas necunoscută:

desfătá (-t, -át), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”;desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- șilat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului a desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).
Sursa: DER (1958-1966) 

Păi ia să mă încordez şi mai tare la creeri, dară ouez şi eu ceva.

Dacă pornesc de la un sinonim-vecin cu a desfăta - a delecta - poate dau de vreo urmă.

Delectarea pare înrudită semantic cu deliciul. Din alăturarea celor două rădăcini latine (de-)lectare (a citi, a recita) şi (de-)lacere (a îmbia, a ispiti) se pot observa diferenţe care duc prea departe.

Înapoi: a te de-lecta înseamnă a te opri din lectură, a te desprinde puţin de carte şi a te bucura de ceea ce-ai citit până acum. Mai general, a te scoate dintr-o situaţie ce-ţi cere să fii atent. Iniţial, actul delectării este condiţionat de existenţa unui intelect activ, o funcţionare a minţii faţă de care se produce despărţirea.  Imbecilii nu se pot delecta, pentru că nu sunt conştienţi de existenţa propriului intelect; carevasăzică dorm pe ei şi deci nu se pot desface nici măcar de fapte.

În principiu, nu ne putem delecta cu o farfurie de mazăre, ci cu impresiile, gândurile despre aceasta. Dacă mazărea este mâncarea mea preferată, şi acum stau cu nasul deasupra unei farfurii cu mazăre aburind, mă pot delecta cu gândul că ar merge două ochiuri lângă. Inevitabil voi mânca repede tot! Dar dacă cineva tocmai mi-a furat farfuria de sub nas, delectarea mea probabil va dispărea, iar a hoţului va avea altă formă...

A te delecta nu înseamnă neapărat că faci lucruri bune. Te poţi delecta la moartea unei furnici, sau cu pornoşaguri, până îţi cad dinţii.    

Dar să revin la desfătare. De 3 ore mă chinui să-i aflu originea - ca şi cuvânt. 

Originile nevoii de desfătare, ca şi stare ontologică, sunt esenţial dar nu exclusiv umane. Nu e absolut necesar să fi cunoscut, simţit, încercat deja o plăcere pentru a o dori. Omul ia de bune desfătările altora. Aici intră în scenă fantezia, frustrarea, managementul de forţe şi mecanismele generatoare de ierarhii. Plăcerea devine un principiu al diviziunii sociale: sunt puternic pentru că pot să îmi satisfac orice plăcere, şi arăt asta.

Din păcate pentru mine şi cei ca mine, aşa-numiţii damnaţi la hedonismul veşnic, trebuie să recunosc că orice de pe lumea asta este o posibilă sursă de plăcere! O creangă, un bol de unde am ciugulit stafide uscate, un desen cu câteva blocuri şi un mic deal, câteva like-uri, trei vorbe dulci, etc. 

Dar şi mai din păcate, ceea ce unora le produce suferinţă, pentru alţii înseamnă bucurie şi plăcere. Văd aceasta peste tot, pe orice vreme. Chiar dacă în toate culturile întâlnim principii de genul "ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face", niciuna dintre credinţele şi utopiile dezvoltate de umanitate nu au separat efectiv răutatea de desfătare. Creştinismul chiar le-a suprapus, aşa, din reflexul de a fi mega-preventiv.  

A te desfăta înseamnă a te separa de viaţa obişnuită, de faptul zilnic - factum. 

Să avansăm, pe un teren lingvistic din ce în ce mai puţin ferm: 

a înfăptui - a aduce în fapt, a realiza.

a desfăptui - a readuce (ceva ce s-a petrecut) la o formă precedentă (formă inexistentă în limbă, pentru că în realitate ceva odată înfăptuit, nu se poate desfăptui. În noile planuri virtuale, de exemplu la calculator, avem opţiunea system-restore point, ceea ce ar legitima o desfăptuire a driverelor) 

a desfăpta - forma veche a lui a desfăptui, care încă îmi stă pe limbă.
Şi uite-aşa, am ajuns la sensul deplin şi adevărat al originii lui a desfă(p)ta!

Să ne legăm acum de începutul poveştii, care a pornit de aici:
a răsfăţa - a desfăta şi mai tare.
Mereu se întâmplă că cineva face (o anume) faţă când altcineva se răsfaţă.
Faţă de desfătare, răsfăţul adaugă o doză de mici răutăţi - de aici şi necesitatea combaterii sale ferme în rândurile celor responsabili cu educarea micuţilor.

...vă arăt eu răsfăţ!

În cupluri în schimb, marea nevoie de mici desfătări ale vieţii naşte ideea că partenerul trebuie răsfăţat, cel puţin din când în când: "nu avem ceva bun?" (ia desfă ciocolata aia, că mă dor creierii de când scriu).
În concluzie, rămăşiţe ale frustrărilor din copilărie ies la iveală acum când bunica nu mai poate fi pe zonă, şi aşa se justifică de ce ne cumpărăm tot felul de chestii de care nu avem nevoie


 



 

Of martie

De unde caut Femeia, 

o aflu mereu Copilă! 

Pe când Lili cânta-va 

Edenul se-nclina-va... 

De ziua femeii din mine, azi am chef de stereotipuri cu pâine, nucă şi lapte rece.

Mereu am fost de părere că femeile cântă mai profund decât bărbaţii. Desigur e opţiunea mea, indiscutabil subektivă. Melancoliceşte privită chestiunea, poate că ele sunt mai adânc legate con terra, şi deci profunzimea cântului femeesc îşi află rădăcinile şi resursele în tărâmuri subpământeneşti. Aici trebuie să definesc şi să aud htonianul ca o nouă categorie, alternativă la ehurile şi dogmele creştine, o energie sonoră a pământului legitimată tocmai de secularizarea muzicii.
Adică, mai complicat spus, ceea ce se consideră acum a fi "muzică divină" (fie Mozart, Andrea Bocelli, chill-out new age, etc.) exprimă de fapt doar o felie din to(r)t - glazura de pe amandină, mai exact. Problemele noastre cu zeii fiind aici lăsate deoparte, reţin reflectarea acestor probleme în aprecierea pertinentă a surselor muzicii. De unde vine muzica de azi dom'le domnuţu'le?
Să luăm un mic exemplu video practic. Nu întâmplător, extrem practic. Dacă vă concentraţi cu căştile puţin, până la secunda 30 veţi putea auzi cum cred eu că funcţionează, alături de palmele pe cană şi vociuţa băietului, venind de dedesubt oarecum, o sursă htoniană de sunete.
 

Motorul din miezul pământului sună ciudat de armonic cu vocea, părând că ceva se ridică dintre crăpăturile unui cutremur.
Păi şi ce legătură are asta cu 8 martie?
Mm.
Femeia când cântă, intră firesc în rezonanţă cu energiile sale htoniene, producându-se o elevare a fluxului sonor. Nu vă imaginaţi că trebuie să grohăie, atenţiune! Dimpotrivă, registrul de soprană exprimă cel mai fidel sensul ascendent al curgerii sonore. Deasemenea, eu azi fiind tipul stereotipic, voi spune şi că tendinţa inconştientă a masculinului este de a cânta oarecum înspre în jos, de a aşterne vibraţia, de a cuceri câmpul.

      

Superfutililitatea poeziei în pădure

Codrule, măria ta, lasă-mă la umbra grea
Şi să-mi curgă lumea mea
Umbra-i deasă, vântul bate
Şi răcoarea mă străbate

Voi gândi la toate cele
Câte-n lună şi în stele
O să am doar flori în faţă
Şi privirea în verdeaţă.

O să fiu atunci cuminte
Şi-o să-mi fii chiar tu părinte
Şi-o să-mi dai îmbrăcăminte
Umbra deasă drept cămaşă
Şi copacii ca o casă
Voi gândi la mândra mea
Şi frunzele-mi vor cădea
Şi la oameni m-oi gândi
Lucrurile toate se vor limpezi.

Pădure frumoasă eşti
Să nu mi te veştejeşti
Că doar tu mă linişteşti
Umbra-i deasă, vântul bate
Gândurile-mi sunt furate
Şi gândesc la toate cele
La batrâni si la iele
O să am doar flori în faţă
Şi privirea în verdeaţă.

Ce băbătia mea

Pe unde o fi umblat, Spinul a contactat un virus post-cisnadian, la care bineînţeles că el era imun, dar eu nu.
A dat buzna vineri la mine în cameră, eu din neatenţie fiind cu totul şi cu totul pe net.
Abia după câteva minute l-am zărit lângă palma mea dreaptă: era Spinul, în carne şi oase!
Pardon, în ţep şi ace.
Am deschis gura, plină de urări pripite şi contradictorii, pe care le-am vărsat buluc afară. Când să închid gura, din cauza uimirii nu mă mai asculta mandibula, iar urechile nici mâş nu ziceau. Sentimentele mele fiind tare amestecate în fortissima clipă a revederii - instant am căzut beteag, răpus captiv patului pentru câteva zile.
Phuu, greu au trecut, că mai nimic nu puteam face, futu-i ceapa, inhalaţia şi ceaiu' vieţii. Printre lacrimi am citit Plânsu' lui Nice ca să nu cad pradă disperării şi plictisului, că eram tare foto-fono-fob. Am avut bănuiala că intenţionat Spinul mi-a adus cadou virusul ăsta turbat, ca să mă pedepsească. Adică să petrec mult prea mult timp calitativ, exclusiv cu mine însumi.

Una dintre curiozităţile mele: de ce a venit Spinul tocmai de Mărţişor?
Nu am apucat să îl întreb. De fapt, singurul schimb de cuvinte cu sens dintre noi a fost:
"- Ce mai faci măi băiete, tot aşa?
 - Spinule, cât mă bucur că te-ai întors.
 - Eu nu."

Acum că mi-a revenit cât de cât mintea la loc, îmi amintesc câteva detalii dinainte să mă acapareze virusul. Spinul profetiza de-a dreptul, despre efectele naşterii naturale direct în vidul cosmic, dar poate l-am înţeles eu eronat. I-am replicat imediat cu principiul lui Pauli, şi a sărit ca ars. Pardon, ca tocit. A plecat trântind uşa, ameninţându-mă că mă va lămuri după ce va reveni de pe partea bulgară a problemei.
Ce problemă are el cu Pauli? Păi are, că aşa i-am putut demonstra ştiinţific de ce ne înţelegem pe dos. El discreditează ştiinţa, argumentând că perioadele cu Mercur retrograd sunt cauza lipsei noastre de comunicare, argument care mă cam disperă de când îl aud şi la pitulicile urbane de prin cluburi.

Acum fiind vremea Vavelor, sunt sigur că Spinelov s-a dus aţă alb-roşu la Marteniţa od Nabukadnesariţa, unde va mai petrece cel puţin câteva zile.
Dar m-a pus pe gânduri o parte din întrebarea Spinului: ...tot aşa?...

Faza lunii

S-a întors Spinul, de pe luna lui Marte.