miercuri, 26 noiembrie 2014

Heptamantra

Spinul a încercat să se strecoare în mâneca mea stângă, dar din neatenţie a căzut în zaţul cafelei mele matinale şi fiind pe punctul să se înece l-am privit câteva clipe distrat, apoi l-am salvat. Şi-a scuturat costumul de culoarea cafelei şi a continuat sobru.
- Fecioraş, de ce te bagi la cifre sacre dacă ştii că eşti un mare împieliţat? Nu e deajuns să te concentrezi asupra binelui şi a ritmurilor planetare mai complexe, trebuie să munceşti în acelaşi timp la apucăturile tale nesănătoase. Ţi-am zis zilele trecute că ar fi bine să termini melodia aia în ritmul de 7, dar văd că tot neterminată ai lăsat-o. Nu o mai asculta dacă nu e gata.
- Dar cum să o termin fără să o ascult? Şi ce ar fi nesănătos în faptul că, până e gata, totuşi ascult piesa asta? De fapt, eu chiar cred că e gata.
- E treaba ta, dar nu aşa se face o mantra. Ascultă liniştea mai bine.
- Eşti cam prea încuiat la unele faze, Spinule.
- Nici prea descuiat nu e bine, fii sincer.



duminică, 23 noiembrie 2014

Pădurea te-nvaţă

Când mă trezesc şi ies pe afară, după vreo 5 minute se trezesc şi puricii de pe mine.
Înainte de orice, chiar şi înainte să-mi fumez ţigara la cafea, trebuie să mă scarpin peste tot. În timpul şedinţei de scărpinat îmi interpretez semnele trimise prin vis, apoi mă uit cu bună-mea la soare şi aşteptăm să vedem dacă primim ceva bun-bun de mâncare. De parcă am fi câini.
Azi am visat o fată care învăţa să cânte la saxofon.




În grădină e mult soare pentru că a venit iarna.
Totul e mai curat în aer şi se vede viitorul mult mai clar. 
Din când în când mă păleşte briza vântului , de parcă mi-ar fi venit vremea de ducă peste dealuri, mult mai departe decât până acum.
Am învăţat de la pădure însă că mi-ar prinde bine acum să nu mă mai las dus de mine însumi, de primul impuls. 
Voi sta locului în mine însumi, voi face şi mai mulţi purici, să văd mai clar ce mare scofală ni se va întâmpla.
Mie şi puricilor mei.   

miercuri, 19 noiembrie 2014

Spinach E



Fiind agnostic teist, cu verbalizarea rugăciunilor dinaintea mesei bogate am stat mereu destul de prost, dar ştiu cum să am intenţia hrănirii bine stabilită. Tocmai îmi mâncam din ochi spanacul sublim, când apare Spinul şi îmi rupe din felia de pâine. Gest garantat prin care orice curios poate afla cum e cu taurii înfuriaţi.

- Ce faci bă Spinfrecţie, ce faci?
- Văd că faci progrese.
- 'Tu-i progresu' mâne-sii, lasă-mă să mănânc că de duminică nu am mâncat decât nuci.
- Foarte bine. Atunci mă uit la un clip până termini.

Am mâncat cât am putut de lent dar bucuria mi-a fost deturnată de ceva electromaşinaţii: Spinul stătea şi asculta senin la căştile mele. Când a terminat şi el, ne-am pus la un viceroy.

- E ceva ciudat în aer, băiete.
- Nemaipomenită noutate Spinule (pufpuf). Ia zi care crezi că o fi cauza, că ştiu că vrei  (puf) să îmi spui.
- Omenirea manifestă cele două aspecte ale Universului în toate formele, care apoi sunt înţelese de către oameni sub formă binară, de bine şi rău, întuneric şi lumină, etc. Eu cred că binele se află într-un mare pericol.
- Ai din nou o criză de (puf) ortodoxie?
- Ar fi o problemă?
- Ah, nicidecum. Eu pufăi doar deocamdată.  
- Măi dar ce incisiv te-ai făcut în ultima vreme!
- Am stat la poveşti cu mine însumi şi cu David, poate de asta.




- Şi ai trecut azi noapte cu brio fără să te îmbeţi pilaf de ziua Scorpionului, las' că ştiu eu. Am zis că faci progrese, dar nu mă refeream la ceea ce crezi tu. Şezi blând, zaci în aceeaşi mocirlă, doar că ţi-ai dat puţin noroiul din ochi şi acum vezi cam pe unde te afli.
- În jurul meu văd numai aripi, toată lumea e în exaltare pe străzi, dansează în lifturi, e spanac din tura de toamnă la aprozare, ce mai vrei? De ce ai nevoie să gândeşti mereu la rău?
- Nu e o nevoie, ci o perspectivă critică, nu a mea personală. Eu nu pot ţine decât cu binele.
- Minunat. Altceva?
- Am auzit melodia la care lucrezi şi am văzut că nu ai terminat-o, ceea ce mă pune pe gânduri. Ori o laşi în stadiul de schemă, ca pe restul, ori o scoţi până la capăt cum trebuie. Ce ai de gând?
- Aia cu 2 & 2, 2 & 2, e nevoie de noi doi....? Am bifat-o weekend-ul ăsta, o să o poţi auzi în curând cu Cercul Întreg.
- Ce o mai fi şi cercul ăsta întreg?
- O poveste lungă. Şi vie.
- Cred că te bagi în tot felul de poveşti şi nu mai înţelege nimeni povestea de ansamblu, povestea ta.
- Totul este pe bucăţi în ziua de azi, Spinule, nu văd de ce nu ar fi şi viaţa mea făcută din piese de puzzle.
- Şi femeile tot făcute din bucăţi le vezi?
- Hai să nu intrăm în detalii de astea, am treburi.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Elektor

- Văd că stai şi te uiţi în tavan de peste 2 ore, băiete...

M-am tresărit pe mine şi-am mai tras o mică sperietură ca exerciţiu de mimică, apoi mi-am coborât privirea plină de tandreţe pe Spin. Se uita la mine senin de ceva vreme, desigur. Şi-a dres glasul şi a început iar.


- De ce nu te aranjezi şi tu puţin, arăţi tare neîngrijit.
- Bine că te pieptănaşi tu înainte să apari acia să-mi strici reveria.
- La ce te holbai cu gândurile?
- Făceam o traducere ca să transpun în română un cântec, ca să înţelegi şi tu, Spinule bătrânule.
- Da' ce crezi că nu ştiu engleză?
- Păi de unde ştii că din engleză traduceam eu acuma?
- Te-am văzut la amiază când te-ai uitat de 17 ori la acelaşi clip pe youtube.

Chiar că aveam chef să îl văd şi a 18-a oară.





Am stat amândoi şi ne-am uitat la nebunia de videoclip, primul extras de pe extraordinarul album Heligoland semnat Massive Attack. Apoi mi-am dat seama de un lucru.

- Oh minunat, deci mă spionezi nonstop mai nou, Spinule? E bine de ştiut.
- Hai dă-mi odată traducerea cântecelului voios Crăparea Atomului de la Atac Masiv.
- Nu cumva simt o urmă de nerăbdare în glasul tău? Eşti curios ce îmi poate capul încreţit la minte?
- Nu te întrece fecioraş, hai numa' hai.
- Bine, uite acia:



CRĂPAREA ATOMULUI

(o cât se poate de plină de sens prelucrătură minuţiuoasă a limbei româneşti contimporanee, făcută în leat 7523 de la Facerea Lumii, de către Matli străduitor tălmaci şi mare lăutar post-apocaliptic, o aducere direct din graiul englezesc a unui cântec cu dichis, spre buna alinare a tuturor şi luarea-aminte a câtorva, sau altfeliu grăit, despre bombasticitatea universală a bomboanei atomiştilor protogalactici)


Un Copil născut din
Urzici şi Ferigi.
Un amurg sugrumat.

O candelă arde.
Masca asta ce-ascunde
minciuni amare.

Repetăm gluma
şi omorâm rostul.

Ia dă-mi o haină,
că nu mă tem
să ies afară.

Îţi spun că
ştiu exact
de ce ai nevoie.

Te-aş plimba
prin oraşul acesta
frumos de nebun.

Şi-atunci poate
o să mă crezi,
când ochii te vor înşela.

E uşor,
n-o lăsa aşa,
nu ştii ce pierzi.

Se răceşte
pe-afară
şi la tine-n chirie.

Toţi
se împăunează
şi fug după bani. La nesfârşit,

tot nu vom pricepe.
N-avem speranţă,
fără blăneală.

Şomerii se-ntorc
la bancherii pe care
cică i-au lăsat baltă.

Cel puternic
cedează
Plăcerea dispare.

La sfârşit
de săptămână
O iei sau te cari.

Căci tot ce primeşti
pentru ce-ai câştigat
e un concediu eternizat.

E uşor,
n-o lăsa aşa,
nu ştii ce pierzi.

O luminiţă
incandescentă
bate la uşă.

La fel de firesc
ca menopauza
pentru o adolescentă.

Câteva click-uri
şi muzica-i gata.
Te-nţeapă un ac,
bănuţul pică topit.

Vara s-a dus
înainte să afli.
Tobe-nfundate,
flux neobosit.

Te uiţi la stele
şi-ţi iei un film
de ameţeşti.

Soarele
încă mai arde
şi praful se va alege.

Dragi cicatrici
vă voi ţine
pe-aproape.

Sângele nostru
e aur,
fiţi fără frică.

Ne-am omorât
timpul,
şi te iubesc, dragă.

Un vin-sărut
şi apoi
vom dispărea.

Ca ultima dintre
ultimele particule,
divizibile invizibile.

Ca ultima dintre
ultimele particule
divizibile invizibile.


Spinul, definininindu-se drept un termen-cheie nu numai al existenţei mele ci şi al fizicii cuantice, s-a oprit paralizat. După câteva secunde, în care aş bănui că i-a cam stat Universul în loc, s-a pus pe criticat.
- Acolo la "te-aş plimba / prin oraşul acesta / frumos de nebun" cu siguranţă recunoşti că nu prea ai fost inspirat şi că te-ai întins prea tare, ca fănuşul pe neag.
- Ei bine, nu stau acum să discut estetică şi semantică postmodernă cu tine, Spin omniscient.
- Dar mi-a plăcut îndrăzneala cu "vin-sărut"-ul.
- Nu înţeleg de ce zici că a fost îndrăzneală. Mai bine ne mai uităm încă o dată la videoclip, până nu se crapă de ziuă.
- Nu, eu zic că mai bine îţi completez eu imaginarul cu un nou labirint.
- A, dar nu e nicidecum nevoie, moncher Spinal!
- Ba da, ia scrie acolo, pe youtube, embăr ăzailum sailăns nuşce.
- M-ai spionat când am remixat şi asta, acum câteva luni?
- Da, hai să ne uităm şi îţi fac legăturile după.




- Mie îmi place numai Volcano Suite de la trupa fetelor astea trei, am ţinut să-i reamintesc eu timid Spinului.
- Tu mai bine taci acum. În primul rând, să văd dacă ştii ce înseamnă Amber. Că Asylum ştiu că ştii, nebunule, hehe.
- Hm. Păi ambra e ceva piatră de aia faină, de pus la gât.
- Da, aia e ambra galbenă, chihlimbarul. O răşină la origine, piatra asta se găsea din abundenţă în Konigsbergu' lu' Kantuţu' şi în general în regiunea Mării Baltice. A şi fost numită Aurul Nordului. În vechime a existat drumul ambrei, asemănător drumului mătăsii. Grecul Pytheas a bătut cale lungă ca să caute ambră, tocmai până în Marea Nordului. Sunt sigur că ai în memorie ceva gângănii prinse în chihlimbar. Ei bine, cele mai vechi animale găsite deocamdată pe Terra datează din Triasic, de acum 230 milioane de ani.





M-am uitat la poză şi mi-am ascuns un căscat, reţinându-mi-l cu greu înăuntrul gurii cu buzele strânse la maxim. Dar deja Spinul se activase, era prea târziu ca să nu fiu atent.

- Deci să reţinem că ambra ca şi cuvânt are două înţelesuri. Odată că e produsă de intestinul caşalotului, fapt pentru care anticii credeau că e produsă de razele soarelui îndelung aşternute pe spuma valurilor mării. Era considerată substanţă vindecătoare şi afrodisiac, evident. Alt sens al ambrei este cel legat de răşina copacilor. Asta e răspândită global, dar unele regiuni sunt mai abundente. Una dintre aceste regiuni este şi insula Heligoland. Acest loc are o istorie cu totul aparte, ţi-o spun dincolo de implicarea mea emoţională. Werner Heisenberg, cel care a fundamentat fizica cuantică, acolo pe insulă a formulat principiul incertitudinii, deci îţi dai seama că eu, ca SPIN, nu am de ales decât să îl admir. În cel de-al doilea război mondial, tot acolo s-au detonat cele mai multe bombe non-nucleare din istorie, iar Foseti, zeitatea locului, care ar putea fi o adaptare a grecescului Poseidon, nu cred că a fost foarte încântată. O mai îmbunează nepoţii localnicilor, cei puţini reîntorşi după război, prin faptul că nu dau voie la maşini deloc pe insulă, dar nu trebuiesc uitate nesăbuinţele umanităţii.
- Spinule, m-ai pierdut în labirint, gata!
- Cert este că numele ambrei a fost electrum (lat.) - elektron (gr.), nu numai din cauză că producea tensiune electrostatică, ci, la nivel mitologic, este vorba de razele Soarelui, înţelese ca şi emanaţie a lui Helios Elektor (ἠλέκτωρ). Phaeton, fiul Soarelui, i-a cerut într-o zi tatălui său să-i dea voie să conducă şi el trăsura cosmică pentru o zi. Când a pierdut copilul controlul leilor (sau, după greci, al cailor) şi întreaga orânduială de pe Pământ era pe cale să dispară în haos, a fost pedepsit destul de aspru, adică trăznit de moarte de-a dreptul de către tac-su.





Surorile lui Phaeton atunci de supărare s-au transformat instant în plopi, iar lacrimile lor sunt tocmai elektronii, adică ambra noastră, chihlimbarul. Deloc întâmplător, a VII-a carte de tarot semnifică deplinătatea manifestă a sinelui, Soarele-Leu, adevăratul echilibru al energiilor emoţionale, un echilibru câştigat prin maturizare. Chihlimbarul, ca agent vindecător, ajută la conservarea şi înflorirea energiei vitale. Faptul că deschide şi balansează energia din plexul solar semnifică tocmai acest echilibru.
- Aş sforăi puţin acum Spinule, hai că mai continuăm şi mâine, te rog, uite e 5 fără un sfert dimineaţa şi e sărbătoare mare azi prin casă că iar e ziua lu' mama şi mă tem să nu mă fac pilaf.
- Băi ce ciudă mi-e uneori că nu am cu cine povesti. Hai că te las, vezi ce faci de ziua arhanghelilor şi mai ales, dacă nu ne vedem până atunci, ai grijă cu electoratul.
- Eu am votat cu Soarele, şi în turul doi votez cu Luna. Altă idee nu am deocamdată, hai pa că m-ai rupt.


joi, 30 octombrie 2014

Dipsa - sau despre veşnicia năravurilor omeneşti

- Ţi-am lăsat timp destul, mai mult de 6 luni, ca să îţi dovedeşti că eşti capabil să faci progrese esenţiale.
- O o o, Spinule dragul meu, ce mai faci, darling, de când nu ne-am văzut?
- Ce darling mă, tu vrei să te scot din rândul oamenilor şi să te trec la mine pe răbojul celor care nu se ştiu purta cu înţelepţii? 

Într-adevăr uitasem cum să nu vorbesc cu Scorpinul, de la o vreme sunt foarte relaxat cu toţi, în afară de mine. M-am uitat la el cu atenţie, era la fel de elegant şi convingător cum îl ştiam. Am schimbat placa.

- Bine, să te întreb atunci ce ai mai făcut, Spinuţ-Doctoraşule.
- Ce-am făcut ce n-am făcut, uite că a trebuit să cercetez pentru tine nişte chestii ca să ţi le dau mură în gură, că nu ştiu de ce tot vreau io să te ajut în continuare. Am văzt că tu nu vrei să îţi pui mintea la contribuţie deloc.
- Păi eu mereu am fost un bun contribuabil mental pentru societate!
- Da? Ia arată-mi ceva concret din contribuţia asta a ta.
- Nu cred că pot să îţi arăt ceva concret, ştii bine Spinule că mentalul colectiv nu e ceva foarte palpabil.
- Hopa, tocmai colectiv o fi nivelul la care te crezi tu contributor. Hm, ce palavre. Mai bine să trecem la treabă. Ia uită-ţi-o foarte atent la poza asta. Ce vezi?




- Ce să şi văd, un şerpişor care face pe durul şi nişte latină mâzgălită dedesubt.
- Şerpişorul ăsta e în sufletul tău băiete.
- Ce vorbeşti, de unde ştii tu asta Spinule?
- Se numeşte Dipsa. Două surse din vechime ne spun că Aulus stegarul a călcat pe o dipsă. Într-o clipită capul parcă i s-a şi umflat. Muşcătura şarpelui e invizibilă iar aspectul plăgii nu pare să fie o ameninţare fatală, dar germenul otrăvii se împrăştie în tăcere, ca un foc mistuitor - reţine! - absorbit instant de umorile trupului. Lucan, un scriitor antic, ne descrie mai bine soarta nenorocitului Aulus:

"Iată fălcile sale aride
şi jerba de flăcări pe limba lui 
mâinile şi picioarele i-au înţepenit
Fără strop de sudoare
Izvorul de lacrimi a secat 
A fugit de la pleoapele sale. 
Torturat de foc
Nici Cato cel sacru 
Nici Onoarea nu l-au putut ţine
Aulus a abandonat stindardul pe jos, 
şi a luat-o la fugă turbat peste câmpii 
să caute apa care ar putea potoli 
veninul fatal, setea din inima lui.
De ar fi plonjat în Tanais, în Rin sau în Po
De s-ar fi revărsat inundaţia Nilului 
peste limba lui arzândă
Cu toate acestea, focul nestins 
nu ar putea fi învins. 
Deci, pe romani a căzut gheara răzbunării
prin Dipsele din ţinuturile libiene toride."

- Şarpele ăsta deci te muşcă fără să observi şi veninul e atât de puternic încât mori fără să apuci să-ţi dai seama de grozăvia asta. Acum te întreb: de ce oare acest şarpe a fost numit Dipsa?
- Nu ştiu, sună destul de frumos numele ăsta Spinule, dar nu am idee de ce. Spune-mi tu.
- Ei bine, în greacă, δίψα înseamnă sete. Există sete a fizicului, dar şi a spiritului. Sete de apă, sete de cunoaştere, sete de răzbunare, sete de o ţigare.
- Se zice ţigară, cred.
- Da ştiu, dar nu-mi mai ieşea rima, bostane. Ţi s-au tocit iţele din tărtăcuţă? Hm. Revin la sete. 
- Apropotamosoulos, nu vrei să-ţi torn şi ţie nişte vin? Mai am câteva litre pe fundul damigenelor, de anul trecut. Poate aşa ne mai destindem niţeluş acuş acuş.
- Nu bem, acum îţi explic. Fii atent că te trăznesc. Concentrează-te la ideea setei. Tu eşti tare însetat de ceva anume, care e dificil de înţeles, dar care are efecte nocive asupra ta şi a celor din jurul tău.
- Vai de mine Spipinunulele, ce zici tu acolo?
- Da, tu suferi de dipsomanie de câţiva ani.
- Ce??

Aici am dat cu toată puterea cu pumnul în masă, cumva pe lângă mouse, dar exact în capul Spinului, care mi s-a strecurat abil printre tarsiene, metatarsiene şi de alea. Durerea asta o ştiam, nu aveam cum să o uit. L-am extras pe Spin din pumnul meu descleştat. Durerea mi s-a transformat în curiozitate.
- Cum adică vine chestia aia de care cică sufăr eu de ani de zile?
- Dipsomania este o boală cu origini emoţionale despre care poţi afla tu foarte uşor de pe net sau aiurea. Ideea care mă interesează pe mine acum este că setea de alcool, dipsomania, este radical diferită de alcoolism. Alcoolicul simte nevoia de a bea constant. El îşi anesteziază şi degradează treptat emoţiile, menţinându-şi bioritmul şi vitalitatea datorită alcoolului, forţelor sale spirtuale. Dipsomanul face exact invers. Nu bea regulat. Pot trece perioade chiar lungi fără să bea nimic. Dar când se apucă să bea, se va degrada până în pânzele negre. Dipsomanul are emoţii de scos afară, pe când alcoolicul nu mai prea reacţionează la nimic exterior decât atunci când paharul său e gol de prea multă vreme. Cauzele nevoii aprige de alcool nu sunt aceleaşi, ele se manifestă diferit la alcoolic faţă de dipsoman.
- Am înţeles până aici. Dar de unde până unde ai ajuns tu la concluzia că eu aş fi dipsoman?
- Pentru că am văzut cum faci când bei. Toţi prietenii tăi îţi ştiu deja năravul. Unii s-au săturat de grohăielile şi panarama ta autistă, mi-au spus mie personal.
- Cine, ia zi.
- Băi pufulete, chiar contează acum şi aici? Eu ţi-am spus esenţialul. Să mergem mai departe.
- Mai departe, Spirtnule?
- Da. Să luăm un caz concret. Ştiu că ai fost vara asta de câteva ori la un show cu Piticul Cioplitor. Nu te-ai delectat, ci te-ai panicat de fiecare dată tot mai mult, pentru că era vorba despre Hank, individul ăsta pe care îl ştii bine pentru că le-a spus pe faţă la toţi.


Charles Bukowski
   

Nu ştiam că Spinul m-a spionat în jumătatea de an cât a fost invizibil pentru mine. A continuat.
- Toată omenirea a fost convinsă că Bukowski a fost un poet alcoolic, un manifest al Americii postbelice. Ei bine, îţi spun eu că a fost dipsoman. Setea lui nu avea ca obiect alcoolul în sine, deşi a fost chiar el însuşi că aşa e. Setea de nimic e cea mai periculoasă. 
- Mă cam depăşeşti, domnule profesor.
- Mai taci încă puţin te rog. Cei mai mulţi scriitori în istorie au creat cu creierii îmbibaţi de alcool (şi nu doar). Acum am ajuns la ideea principală. Chiar au avut nevoie de îmbibarea asta păcătoasă acei oameni de geniu care au rămas în istorie? Nu zic că toţi au avut patima paharului, dar marea majoritate nu au fost oameni citavi. Mă dezic de toţi moraliştii vremurilor de acum pentru că nu sunt împotriva cunoaşterii cuprinse în aburii alcoolului. Dar dispreţuiesc lipsa de măsură. Şi nu pot înţelege de ce valoarea universală apare uneori tocmai din asemenea acte necugetate, din vieţi zbuciumate şi suflete damnate. 
- Uite, la asta mă gândeam şi eu zilele trecute. De ce aşa-zisa normalitate nu funcţionează decât ca un ideal după care aleargă toţi. Ea nu există, în fapt şi în act. Normalitatea e o iluzie.
- Dar cea mai necesară dintre iluzii. La concluzia asta îţi va mai lua ceva vreme să ajungi cu claritate.
- Văd deja de ceva ani că unii poartă tot felul de drapele cu normalitatea şi îţi dau în cap dacă nu eşti ca ei. Iar alţii se calcă în picioare, se zdrobesc unii de alţii, noroiesc năframe de enoriaşe în anumite zile ale anului. Şi asta o fi normal, zici?
- Nu ştiu, să nu deviem totuşi. Omul fiind măsura tuturor lucrurilor, îţi dau un sfat: află-ţi propria măsură, acum cât mai eşti capabil. Altfel, te vei pierde. Şi văd că în urma delirului tău nu rămâne mai nimic. Deci nu ai defel scuza celor geniali.
- Minunat, hai că mă duc jos în kimniţă să golesc şi damigeana cealaltă, apoi mai vedem cine ce lasă în urmă şi mai ales de ce.

Am coborât pe trepte spre pivniţa unde ştiam că mai am vreo 2 litri de vin, bucuros în sinea mea că am cu cine-i bea. Când m-am întors, Spinul nicăieri, nici alaltăieri. Mi-am pus un pahar de vin roşu şi o piesă potrivită. Mi-am dat seama subit că nu îl credeam absolut deloc pe Spin, dar mă întrebam dacă sunt atât de sănătos pe cât cred. După vreo câteva minute de ascultat vioritura voioasă din Palatca, m-am pus pe dansat şi bătut cizmele cu palma însângerată, fără alte griji.






  




  

duminică, 16 martie 2014

Graficîinoglu

- Băi ce treabă faină au făcut ăştia cu poluarea! m'a interpelat Spinul din buzunare. Se juca de-a na-ţi ascunderea şi 123 dă-te de perete nu stai cu mine.
- Cred că le-a ajuns praful la os de au luat aşa o măsură, i-am răspuns calculat cum numai dimineaţa la discuţiile cu el pot fi.
- Am auzit că mâine vrei să filmezi la defansă exact pe luna plină.

M-a surprins Spinul cu deducţia asta în timp real. Nu avea de unde să ştie, din moment ce abia înainte pe drum mi-a venit ideea, privind îndelung cât de aproape plinuţă era Femeia de pe cer.




- Nu, o să merg la amiază, să apuc să-l urc până la ora 18:08:27, Ţepelineagule dragă. Dacă reuşesc asta mă declar mulţumit.
- Deci ce părere ai de faza cu gratuitatea la metro, te-a coafat puţin, hai recunoaşte băete.
- Păi cine a zis că nu mi-a convenit să mă dau de zor? De ieri, umblu de colo-ncoa, cu privirea de câmpie mai atentă ca hoitaru' lu' Simion. Mai ales când zboară metroul singur printre case din universuri paralele cu geamuri incredibil de mari, de Î(a)mi Î(b)ncurcă Î(c)nsăşi socotelile zborului Î(d)nsuşi.
- Ce zici acolo tu?
- Armonia subtilă a celui de-al 6-lea Î(e) Î(f)mi va interzice de acum să mai continui. Ai aici puşi-nainte pe cei 6 şi iaca ultimul e acesta, cel din ÎNCĂ.
- Ai strecurat unul prin procedeul cratima lu' Dinnainte.
- Pe dintele tău că da! Interesantă discuţie. Deşi mi se pare tardivă ştiinţa deplină a gramaticii, e ok măsura lor şi în toate. Deşi pe stradă cred că am sesizat o diferenţă în trafic, nu cred că e rentabilă pe termen lung, adică dacă repetă figura. Am citit că au mai fost dezonări de navigo în 2013.
- Copile culcă-te că mă oboseşti.
- Abia începea poezia şi m-ai şi expediat. Nu-i bârlogu ce'i carlinga, haida hinta perna-i blogu'.
L-am luat cât am putut de tandru şi l-am pus în aşternutul lu moaşă-sa pe gheaţă.
Aşadar îmi pot visa continuarea, cu Kantemiroglu în î mîjor.



vineri, 14 martie 2014

Relegătură forestieră

Spinul a decis că e necesar să revenim în păduricea multicoloră, de data asta mai bine echipaţi.
Mi-am strâns în palme toată energia, şi când am ajuns prin poieniţă, Spinul s-a pus pe strâns lemne.
- Vrei să faci foc? am întrebat nedumerit.
- Nu, doar un adăpost pentru cheliile noastre.
- Dar nu cred că va ploua, Spinule.
- Nu de ploaie trebuie să ne ascundem. Hai pune mâna, sprijină crengile astea uite aşa.

Intrigat, am încropit un fel de ascunziş. Mi-am amintit că în păduricea din spate unde ne jucam în copilărie, construiam cazemate.

- Acuma ia zongora, bagă-te acolo şi cântă.
- Spinule, poate trece cineva şi mă vede, să fim serioşi!
- Dacă îţi trântesc una, să vezi cum te bagi acolo, fără să mai croncăni. Ar fi bine să te linişteşti.



 Am intrat sub acoperământul de crengi, şi dintr-odată nu-mi mai auzeam decât bătăile inimii. Vocea Spinului mi-a cerut să îmi acordez chitara şi fiinţa cu ritmul pe care îl aud. Bizar, dar când încercam să prind ritmul inimii, acesta parcă fugea de mine, devenind mai alert.
- Nu gândi la greşelile tale; încearcă să-l prinzi ca pe un păstrăv, cu mâna goală. Insistă.

Mă gândeam totuşi. Am ratat sincronul încă o dată, am dat o şaisprezecime de famaj în plus, înainte de mi. Ce armonie banală cânt.
- Nu te mai gândi băiete, că nu de aia stau acia, să îţi ascult gândurile inutile. Prinde odată ritmul ăla!
- Nu cred că voi reuşi, mereu e prea înainte sau prea în urmă.
- Atunci ieşi de acolo, spuse enervat Spinul. Eşti o loază. Dezleagă-te de context. Eh, de fapt nici nu te-ai legat.

Am ieşit şi am privit soarele cum apunea. Îmi şopti că se duce la culcare din cauză că nu are cu cine discuta.
Culmea e că nu mă simţeam deloc rău, sau ruşinat. Deşi era evident că fusesem slab.
Abia când m-am lungit pe salteaua mea, înainte să adorm, m-a lovit.
Unii l-ar numi drept un blestem, dar eu nu voi zice nimic. Deocamdată nu am de zis nimic, dar când va veni vremea să iasă trăznete din icre, toţi păstrăvii turcoaz vor zbura liberi, ţiparii vor deschide o cale nouă.




luni, 10 martie 2014

Un drum forestier interior

În loc să ne ducem în oraş, am ajuns în pădure. Când am început să aud stele verzi şi să văd crengi mov, iar Spinul nicăieri, m-am panicat. Am ieşit de pe drumeagul din poiană, ce ducea spre o luminiţă care mi se părea mult prea departe. Soarele apunea fără să-mi zică nimic. Un copac doborât arăta ca un varan gata să mă înghită. Ascultam atent pădurea, gândindu-mă ce animale pot fi întâlnite în zona asta.
- Spinuleeee!
Nimic. A dispărut. Crengile se îndoiau în unghiuri drepte, nefiresc, iar culorile îmi urlau prea tare în ochi.
Ăsta sunt eu, frica de a fi singur mă face să delirez. Pot alege să mă liniştesc cumva.
Ascult iar, Universu' te poate scăpa de frică dacă asculţi atent.
Şi pac, a izbucnit în mine dansul, care mă întreb cât de normal mai e la vârsta mea. Niciodată nu eşti singur când dansezi în pădure. Păsările sunt primele care sar în schemă, dar şi gigantica crocodilă albăstrui avea nişte mişcări destul de interesante.



Spinul a apărut când deja îmi trecuse atacul de fericire.
- Credeai că te ia babaul?
- Nu, dar cred că am făcut unele greşeli în viaţă ce mă fac să mă simt veşnic vinovat. Şi când vin la nevinovata asta de pădure, îţi dai seama ce se petrece prin mine. Nici nu am de ales, trebuie să-i fac faţă.
- Nu te voi motiva să te ridici, te înţeleg. Vina nu iese afară decât cu greu. Dar şi mai greu este să o îndrepţi. Ce ai de gând în acest sens?
- Ăă, păi...
- Ei vezi? Aici e vina principală. Nu te gândeşti până la capăt. Când te simţi vinovat, aştepţi să treacă. Fă ceva, orice. Nu poate fi mai rău decât să aştepţi.
- Nu ştiu ce să zic.
- Eziţi mereu şi crezi că de aia exişti, îţi ştiu placa...
- Ce să fac, spune-mi tu.
- Trosc-pleosc, m-ai nimerit.


  

sâmbătă, 8 martie 2014

Şaga

- Băi băiete lasă poezia şi revino pe Pământ! mă certă Spinul după ce-mi citi postarea de ieri.
- Eu cred că poezia e singurul lucru care ne mai ţine pe Pământ, măi Spinurelu'.
- Cu poezia nu faci nimic, asta e clar. Vremurile alea, în care poeţii conduceau oşti şi aveau putere de decizie în societate, au apus demult. Uite, azi e ziua Femeii, deci oarecum şi a Pământului, care sigur nu are chef şi nici nevoie de poezia ta ca să se învârtă. În plus, ce viaţă au poeţii adevăraţi? Femeile fug de ei ca de ceară.
- Cum ca de ceară?
- Lasă, era o sinteză prea subtilă pentru tine, esenţialul e că trebuie să abandonezi obiceiul să fredonezi poezi.
- Poezii, cu doi i, Spinule.
- Bă tu chiar nu ai auz? Că ironia văd că ţi s-a tocit demult. Ritmul celor trei "zi" mi-a interzis al doilea i. Păcat că trebuie să îţi explic asta. Plănuiam să îţi explic chestiuni mult mai dificile azi. Dar mai bine plec la nevastă-mea.
- Scuză-mă, nu am fost atent, dar sunt pregătit să te ascult. Nu ştiam că te-ai luat cu Roza.
- Multe nu ştii tu. Ia să ne uităm la clipul ăsta.




M-am uitat la clip încercând să par serios. Apoi Spinul şi-a început lecţia:
- Pe lângă faptul că Shaggy nu poate cânta e demn de apreciat că încearcă. Din prima ne putem da seama că se pune într-o poziţie obedientă faţă de restul trupei. Observi că sunt numai femei. Unele dintre ele ştiu să cânte, altele se prefac. Aşa e cu clipurile în ziua de azi, trec peste. Dar care e ideea?
- Păi ceva odă adusă femeii, chiar că merge azi, de 8 martie.
- Nu asta e ideea. Ideea e că femeia poate aduce pe lume copii, ceea ce trebuie înţeles şi respectat. E veche practica asta, chiar dacă se ascunde sub formele cele mai superficiale azi. Shaggy, sau mai degrabă regizorul videoclipului, a avut intenţia să ne facă să simţim nevoia de a respecta femeile. Intenţia e bună, dar moda asta, cu cuvinte scrise şi expresii tâmpe în prim plan, a fost depăşită chiar şi de reclamele orange. Bine, clipul e vechi de 12 ani, la vremea lui era în ton. Ce ar fi de criticat, este că a intodus şi panarame. Bassista şi chitarista habar n-au ce ţin în mână, spre deosebire de vioriste şi cor, care sunt muzicience. Toboşăriţa e simpatică, se distrează chiar dacă nu prea ştie multe. E foarte ironic cadrul de la minutul 1:36, când la cuvântul PRECISE ne zâmbeşte o asiatică având un cuţit în mână...în fine, sunt mai multe chestii discutabile în clip. Dacă ar fi fost chiar pe bune ideea, trebuiau găsite acele icon-women care să ne convingă. Criteriul de selecţie nu a fost puterea feminină, ci ca ele să dea bine pe lângă răţoi; şi aşa ajungem la clipul cu numărul doi.




M-am uitat şi la videoclipul ăsta. Melodia o ştiam demult, dar prima oară am avut ocazia să văd şi clipul.
Perfect explicabil la cât soare e afară, am de câteva zile un chef turbat să mă frec de garduri verzi şi dresuri roşii, în lipsă de alte opţiuni mai moi. Aşa că m-am dus până la baie, iar când m-am întors, Spinul era pus pe glume:
- Aşa-i că-i tare?
- Ei aş! Ce să fie tare?
Evident că ceva fusese foarte tare, dar nu ştiam la ce se referă înţeleptul. În fine.

- Aici Shaggy e mai în elementul lui. De la început, pe un fundal flamencos, ne invită cele două nane în casa dărăpănată, care de fapt e un palat. Adică avem de-a face cu cazul tipic al basmelor - femeia urâtă pe dinafară şi frumoasă pe dinăuntru. Bun, intrăm şi izbucneşte petrecerea, cu un lait-motiv spaniolesc la trompetă ce binevesteşte spectatorii. Shaggy-în costumul-cu-totul-şi-cu-totul-de-Aur, împreună cu fraţii Brian & Tony Aur, sunt feciorii care dau chef când împăratu' nu-i acasă: ruleta se învârte, dansatoarele mişună peste tot, tacâmul e complet: hei fato sexy, îmi place cum curgi, trupul tău mă izbeşte fără control...
- Zice şi arată la un moment dat că ea-şi pune trupul pe el, ca tavanu' pe podea. O imagine cosmică de-a dreptul.
- Se încinge petrecerea: mărimea lu' Shaggy nu e mică, e înaltă, hainele cad, vecinii ascultă, până dimineaţa bang-bang se mişcă pereţii cad sticle goale de licori (1:14), mna, scenariul clasic de futai. Unul din fraţii Aur se trezeşte cu două dansatoare, râd fericiţi în pat, băiatu' cu lait-motivu' bea din trompetă tolănit fain lângă altă dansatoare (1:20). Şi ajungem la băiţa lu' Shaggy. Răţoiul e oldschool, face cipa-cipa în copaie. O figurantă îi toarnă apă clocotită pe ciucurel - cadrul cel mai funny, 1:28-1:31 - ne mai zice el câteva, după care se spală şi ele trei una pe alta. Apoi se trece la dansul tematic, cu fese scoase şi cadre foarte inteligente. Shaggy se apucă de barbut, aruncă zarurile printre picioarele fetii, dă numa' 5-2 aşa că le sfărâmă 3:00-3:06. Mai trage o băiţă în copăiţă, unul din fraţii Aur aruncă şi el zaruri direct spre întrepicioarele fetii, Shaggy râde, şi gata. Care ar fi concluzia?
- Păi...
- Femeia este un bibelou de cauciuc care face petrecerile să meargă, nu?
- Nu neapărat, cred că Shaggy măcar are ironie, spre deosebire de ăla cu gura strâmbată aiurea, care chiar e tembel. Şi femeile sunt mai ok în clipul lui Shaggy.
- Nu-l ştiu pe ăla.
- Păi dă pe link.
- Lasă, să revenim. Observi cele două aspecte principale ale feminităţii: forţa şi carnalitatea, care doar artificial le separăm, ca să le putem formula, nicidecum să le înţelegem. Misterul trebuie păstrat neapărat.
- Cum adică neapărat? Nu noi bărbaţii trebuie să apărăm feminitatea cea profund misterioasă?
- Ba da, asta spuneam şi eu. Dar neapărat trebuie să ne oprim, ai obosit şi înţelegi greşit de acum încolo dacă vom continua. Hai mai bine să ne dăm prin M8ntmartre.




  
      

vineri, 7 martie 2014

Zile de mătase

Respire profondement! 
La morosité collectée. 
Feux de montres se fanent, 
de chaque chambre 
personnes studettes. 
Regarder en arrière et se lamentent,
(inutilité d'un autre jour) 
énergie dépensée. 

Amateurs passionnés 
Luttent comme un. 
Seul l'homme pleure pour l'amour 
et n'en a pas. 
Nouvelle mère ramasse. 
Et allaite son fils 
seniors. 
J'aurais aimé qu'ils étaient jeunes. 

Froid orbe cœur 
Cela exclut la nuit 
Supprime les couleurs 
De notre vue 
Le rouge est gris et blanc jaune 
Mais nous décidons 
Qui est juste 
et 
Qui est une illusion



vineri, 21 februarie 2014

Declaraţia de Independenţă Câinească

Am avut parte la sanatoriu zilele trecute last dayz cum s-ar putea spune şi altfel de multe vizizite, dar dintre toate am ales să v-o descriu pe cea mai clară. Îndată ce am ieşit pe scări Stufa şi-a dat seama că va juca şi ea în film, aşa că şi-a pieptănat în grabă coada. Veţi vedea că spre deosebire de tot restul câinilor, ea are o fire independentă, dar nu intru în detalii acum.
Am pregătit scăuneşu' la domnişoară pe scară, i-am şutit un fursec din geantă şi am dat încet drumu' la microfon.  



D: Da. Aş vrea să ştiu, de la ultimul interviu pe care l-am avut în Bucureşti, în faţa pieţei Matache, cum s-au schimbat lucrurile în viaţa dumneavoastră? Mă refer, mai credeţi în acea declaraţie de independenţă?
M: Ăă...da, având în vedere că m-am îndepărtat de piaţa Matache, având în vedere şi distanţa. Da, mă raportez altfel la această problemă, a trecut timpul.
D: Vroiam să vă întreb: mai credeţi în independenţă?
M: Da. Mă refer la independenţa câinească. Dacă gândeşti o specie anume de independenţă, independenţa câinească...Avem şi independenţa omenească, fii om cu tine sunt om cu mine, dar independenţa asta câinească e foarte greu de menţinut, chestia nu depinde dacă întâlneşti un câine-vecin şi latră la tine, sau o căţea...
D: Când aţi spălat ultima oară acest câine independent, numit Stufi?
M: Cred că şi dacă aveam maşină o spălam mai des. Stufi nu se spală (Stufi iese din cadru). Uite, asta nu e o declaraţie de independenţă, e o declaraţie de fapt. Mâţa se spală, aia tot timpul se spală, ziua noaptea ea se spală, da' Stufi nu, cred că nu trebuie să se spele. Da.
D: Mă raportez la interviul pe care l-am avut în Bucureşti, vreau să vă întreb: de când v-am întrebat atunci, ultima oară, aţi cumpărat totuşi o floare unei fete?
M (râzând): Zici asta pentru că...
D (râzând): ...păi da!
M: Păi nu! Nu, ba da, n-am...n-am, Byrdi nam nam. Dar poate-poate...
D: Staţi liniştit, primăvara este foarte aproape, sunt sigură că o să apară ghioceii, îmi plac foarte mult zambilele...aştept.

vineri, 7 februarie 2014

Distras

Azi am chef să fabulez pe diverse teme.

1.
Există mitul că Walt Disney ar fi congelat. Oficial, criogenia s-a pus în practică abia la o lună după moartea sa, în 1967. Originea poveştii ar fi în anturajul lui Walt. Angajaţii săi au scornit treaba cu el congelat ca o ultimă glumă proastă.
Cum ar fi să se trezească Walt şi să se uite la un episod din Ed, Edd & Eddie?

2.
Jean-Paul Sartre, în romanul Greaţa, încheie apoteotic referindu-se la o temă de jazz:
"some of these days, 
you will miss me honey"

În vizită în America, Sartre este cucerit de jazz, care pentru el "este ca o banană, se serveşte pe loc".
Revelaţia asta a avut-o la ieşirea dintr-un club select, iar cântăreaţa neagră pomenită de scriitor în ultimele rânduri din roman, era de fapt o simpatică tanti blondă şi dolofană.




joi, 6 februarie 2014

Oda unui alt ego

După 10 zile de citit în casă, am ieşit până vizavi să-mi iau ţigări.


Când să plătesc, casierul m-a întrebat cu o voce dulce piţigăiată:
- Ai card de fidelitate?
- Nu.
- Doreşti să guşti produsul zilei?
- Nu.

După ce am plătit, l-am privit mai atent. La mână avea câteva brăţări, şi deja punea aceleaşi întrebări unei bătrânici simpatice, care avea card de fidelitate, şi dorea să şi guste produsul zilei, un baton cu cereale şi miere.
Vânzătorul a remarcat să picasem demult pe gânduri, şi s-a uitat la mine zâmbind îndelung.
Am ieşit din supermarket, intrigat mai mult de mine însumi: ce-a fost asta?
Mi-am dat seama că gândurile mi se sălbăticesc dacă nu ies din casă atât de mult timp.
Şi nici nu am de gând să ies prea curând...

I-am povestit Spinului că am avut o experienţă oarecum bizară  adineauri, şi el a considerat să-mi explice ce s-a petrcut de fapt:
- Pentru început, ia uită-te la scurtmetrajul ăsta.
După ce ne-am uitat, mi-a dezvoltat teoria sa obosită şi absolut previzibilă cu privire la diferenţele de gen:
- Genul fiind un construct social, se ştie de câteva zeci de ani că se petrec schimbări majore în felul cum bărbaţii şi femeile interacţionează. Totul e relativ nu doar în fizică, ci şi între bărbaţi şi femei. Ei bine, la magazin, ai dat peste un gheiuţ. Mare lucru. Ce te-a marcat aşa?
- Ha ha, cum sună. Eu n-am nimic cu ei, dar să mă lase în pace! Avea un ton insinuant, cică "nu guşti produsul zilei?". Ca şi cum el avea fabrică de dulciuri şi bordel la subsol.
- Ai grijă, văd că nu prea ştii cum să te porţi şi mai ales să gândeşti civilizat. E drept, în România abia în ultimii ani bărbaţii învaţă să interacţioneze cu alte feluri de bărbaţi. Va lua ceva timp, mai ales dacă te dai cioban şi ciumeg că eşti straight. Cu siguranţă te-ai simţit invadat de zâmbetul ăla, nu?
- Nu ştiu, parcă da.
Am aprins o ţigară, întrebându-mă de ce pentru opţiunea mea de a fi straight am dintr-odată nevoie de justificare. Spinul a izbucnit în râs:
- Băiete, nu te chinui. Fii cum vrei tu. Oricum, de când lumea, bărbaţii nu sunt doar bărbaţi, şi nici femeile doar femei. Doar că în ziua de azi avem mai multă karmă de ros: totul e cu capul în jos şi cu maieul pe dos.




vineri, 31 ianuarie 2014

Andetai



Cred că atenţia la detalii este cel mai mare lux în vremurile astea, când oamenilor li se pare normal să primească totul pe tavă.
Li se vâră sub nas tot felul de produse: evenimente culturale, produse de panificaţie, ştiri, poze cu fraze inteligente, fluturaşi cu reclame la saloane de masaj, etc.
Fiecare produs este ambalat astfel încât consumatorul să nu se chinuie să înţeleagă ce e, să-l înghită rapid. Nicidecum să verifice dacă eventual e ceva scris pe ambalaj. Se va ajunge să scrie mare pe orice produs:
TACI ŞI ÎNGHITE!
Agresivitatea cu care se face reclamă azi a dus la apariţia unui simptom tipic societăţii actuale: deficitul de atenţie al consumatorului. E un cerc vicios. Reclamele sunt tot mai agresive, oamenii tot mai neatenţi.
La teatru, asaltat de spectacole extraordinar prezentate, ca spectator nu mai poţi fi atent la ce te uiţi. Gândurile zboară, te plictiseşte monologul ăsta trist. E deajuns că ai reuşit să ieşi din casă, să te extragi din caruselul chestiilor ce te înconjoară şi-ţi distrag atenţia neîncetat. Se doarme bine pe scaun la teatru, nu? În răgazul unei piese obositoare, te odihneşti intens până la întoarcerea în casă, unde pseudo-stimulii te pândesc deja: ţi-ai lăsat laptopul pornit, stai aiurea pe net până pe la 3 noaptea. Adio atenţie, tu de fapt nu exişti.
Ţi se întâmplă des să se lase seara şi să realizezi că azi nu ai făcut nimic prin casă? Deşi ai fost tot timpul cu gândul la ceva anume, sensul zilei ţi-a scăpat. Ai fost atent tot la altceva, nu ţi-e clar ce.
Peste tot se dă drumul la radiouri, inconştient. În bucătărie, în maşină, oamenii au reflexul de a pune ceva la radio, să fie, să se audă acolo ceva.
În muielodioare de-astea, ceva băeţaş dăştept îmi zice chestii simple, de aia mă pierde. Nu judec eforturile omului de a educa, dar am constatat că nu pot fi atent despre ce e vorba în cântecel!


"...să nu uit să mă întorc acasă"
Hmmm. Păi Syd şi găştile de nebuni din vremea lui, degeaba s-au chinuit? Ca să nu uităm noi ăştia de azi să ne întoarcem acasă? Şi să fredonăm "la la la", tocmai în La minor? Hmmm.
Cred că am îmbătrânit subit.
Ceva misterios nu mă lasă să ascult cântece de-astea de mai multe ori. Mi-e teamă că o să încep să rânjesc tâmp, fără să-mi dau seama. Apoi să cred că gândesc. De fapt o fi un instinct de conservare, sau nervii, pentru că fragmente din cântece la modă aud peste tot. Veneam cu taxiul de la Aviator, pilaf de beat şi amărât, când numa aud "să nu uit să mă-ntorc, acasă". Cu virgula cântată, în cel mai enervant ton pozitiv. Phuuui phutu-i, ce nervi am avut. Şi mai am.

...doar când ascult asta mă calmez!

Nu am probleme cu nimic. Totul să fie cum e, chiar şi zâmbăreţii ăştia de formatează muzica românească.
Să nu mai avem parte de niciun joc secund, primesc.
Dar atunci măcar să ne tribalizăm până la capăt.
Să fugim după femei dezbrăcate prin cluburi ca strămoşii noştri prin păduri! Să dăm foc la biblioteci.  
(eh, ştiţi deja, mi-a luat-o imaginarul razna aici doar în scopuri didactice. Nu îndemn pe nimeni la nimic)
Din fericire şi nefericire, omenirea nu va rămâne aşa.
Peste ani, va veni iar moda produselor bogate, ornamentate cu detalii, cu surprize pentru minte, suflet şi corp, cu simboluri ascunse, tot felul de pedanterii, etc. Ca produse, ele există şi acum, dar mai nimeni nu este interesat de nişe de-astea. Moda despre care vorbesc va veni atunci când interesul consumatorilor pentru grosolănia estetică va scădea, iar cel pentru detalii pline de miez va creşte; când va fi o bucurie să poţi descoperi o semnificaţie mai adâncă a unor versuri, când spectatorii se vor înghesui la spectacole bune promovate exclusiv oral, prin zvonuri, nu prin afişe gigantice pe stâlpi circulari.
Fiind o modă, nu va fi mai bună sau mai rea decât asta.
Oricum, ea se va întâmpla, degeaba încerc să explic acum.

Spinul m-a luat la întrebări, că de ce fac totul atât de criptic. Nu am fost pe fază să-i spun că va veni şi vremea mea, că am un plan foarte coerent. Şi mi-e ciudă, că a trebuit să reascult o juma de oră teoria lui obosită a marketingului eficient: litere cât mai mari pe titlu, claritate a intenţiei, nimic în plus decât strictul necesar în CV, afişe în culori atrăgătoare, melodii cu acorduri simple.
Pana mea.
Las' că vedem noi ce, când şi cui îi va ieşi pe nas practica.
Şi acum un detaliu relevant din poza de sus (AltFilm). La ultima lună plină am putut umbla pe afară, nu ca azi, când şuieră vântul teribil.

...la mulţi ani, căluţii mei!

luni, 20 ianuarie 2014

Aqua Via

Încă mai circulă pe net lista cu cele 193 de păcate.
E fascinant felul cum sunt formulate, rezultând nu pe alocuri, ci din abundenţă, o delicioasă ciorbă conceptuală. Cred că este o variantă experimentală, nu oficială, a bor-ului.
Poate se verifică reacţia opiniei publice laice. În fine.
De exemplu, să iau ultimul meu păcat, care de fapt este un complex de păcate:

"72. 
M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. 
M-am îmbătat. 
Am şi vărsat dupa aceea."

Pe lângă că am şi vărsat, apoi m-am şi gândit că "17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
După ce mi-am revenit din păcat, m-am apucat de următorul.
"34. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date, ca să nu se mai prindă farmecele de mine, am făcut focuri şi am sărit peste ele şi alte obiceiuri drăceşti. Mi-am căutat norocul în zodii, cu papagalul."
Am sărit nu peste focuri, ci peste primele obiceiuri, rămânând la ultimul, ăsta drag mie, să-mi caut norocul, e, deh, ghinionul, în zodii. Şi nu cu papagalul, că nu am, ci cu laptopul.
Am intrat în Vărsător, care, dacă e până acolo, e un fel de Păcătos.




sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Moş Turdion


MATLI MANTRA
(one song party)

VWW V
VWW V

Şi când beau vin rubiniu
Totul se-nvârte se-nvârte se-nvârte

Hai să bem vin împreună
Cupele-n-mijloc se-adună

Şi când beau vin cu rachiu
Absolut nimic nu mai ştiu

VWW V
VWW V





joi, 2 ianuarie 2014

Auguri

"...Herr Mannelig, mi vorrai sposare, per tutti quello che io ti daro?"(Haggard)

A fost prima mea trecere lucidă peste ani, în ultimii 15! Îl pot considera un câştig personal, un progres în dezvoltarea autocontrolului. Câştigul acesta nu a însemnat că nu am avut voie să beau deloc, ci că o măsură e în toate.
Aşadar după terminarea programului meu trubaduristic, am ales Castello Banfi, un vin roşu italian din 2006.
A urmat total neinspirat un Vinul Cavalerului alb, pe care sticlă am şi abandonat-o aproape plină  în mijlocul străzii.
Împreună cu Piticul Cioplitor de Sunete, am vizitat câteva cârciumi, toate închise. Ne-am resemnat voioşi, pentru că după duelul nostru muzical totul părea armonios. Câteva poveşti pe îndelete şi Piticul a luat-o spre casă. Am făcut o haltă matinală pe la hanul încă medieval, unde mă aştepta lutierul Stephen Murphy, să-mi dezvăluie o nouă temă închinată Magdalenei, care mă aştepta şi ea, cu o cafea, în foaierul imaginaţiei mele.

Stephen Murphy, lutier

Apoi am rămas singur, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2014, prin centrul abandonat al oraşului, ca să mă delectez cu pustietatea. E singura zi din an când prezenţa clădirilor se simte cel mai intens.
Am chiar şi două quizz-uri inter-calendaristice:
1. (nu înţeleg, sau am uitat) de ce începe anul la 1 ianuarie?
2. de fapt când începe anul pentru mine?